Intercer – Poezii si editoriale

1762. INIMA, O BIBLIOTECĂ DE AMINTIRI
Inima, o bibliotecă de amintiri, ce parcă-s cărți legate,
Le-am așezat pe două rânduri, cele urâte le-am pus mai în spate,
Sunt în trecut, pline de praf, așa vreau să le las,
Întoarcere către trecut eu nu vreau, multe am tras.
Sunt pagini negre-n viata mea, dar lasă-le închise,
Le-aș îngropa, dacă aș putea, nu vor mai fi deschise,
Aș vrea să uit pentru vecie, trecutul mult prea trist,
De acum eu mi-amintesc doar ce-i frumos, exist.
Nu sunt cuvinte să descriu, am ales fericirea,
Pe paginile vieții mele, Domnul a presărat iubirea,
A șters praful durerii, l-a șters definitiv,
Eu mi-am promis în rugă, voi fi doar pozitiv.
Emilia Dinescu

1761. GÂNDURI DESPRE TRECUT
Poduri arse peste râuri de dor
Sunt amintirile triste, simt că mor,
Ireversibil m-am îmbolnăvit în trecut,
Am văzut, am simțit, dar nimic n-am făcut,
Abandon, cu tupeu, chiar eu mi-am provocat,
Distanță de toxic și rău, eu la timp n-am luat,
În trecut m-am lăsat pe mine și mult am greșit,
Curgere-n timp a zilelor triste am trăit.
Emilia Dinescu

1760. ÎNDRĂGOSTITĂ IREMEDIABIL
M-am îndrăgostit în mod iremediabil și nu există tratament,
Dar râsul colorat și chipul ei senin e al meu pansament,
Nu este nebunie, în viața mea pustie ea farmec a adus,
Am primit fericire, vibrație divină chiar de sus.

Aș vrea cuvintele să curgă cu spontaneitate și lejer,
În suflet eu sunt plină, ce pot în rugăciune să mai cer,
Am un boboc de fată, cu râsul colorat,
Cu a ei bucurie, pe toți ne-a fermecat.

Vibrație divină și multă fericire ne-a adus,
A noastră fată este pansament, un tratament de sus,
Ii mulțumesc lui Dumnezeu, cadou mai plin de farmec nu doream,
Este comoara mea, eu mă rugam, dar asta nu credeam.

Sunt cea mai fericită, nu este nebunie, doar dragoste curată,
Sunt o bunică împlinită, sunt cea mai fericită, că am fată,
Un amalgam de ritmuri și versuri eu trăiesc,
Iubesc a mea nepoată și Doamne-ți mulțumesc.
Emilia Dinescu

1759. AȘTEPTAREA PE MARGINEA UNUI VIS
Nu este fantezie, din suflet vă vorbesc,
Nu îmi imaginez, eu asta chiar trăiesc,
Iluzie nu e, este realitate,
Căci scrie despre toate în cea mai mare Carte.

Vorbesc cu mult curaj, căci teamă nu există,
E timpul de trezire, nu tac și nu sunt tristă,
Curând Hristos revine, în Biblie e scris,
Se închide așteptarea pe marginea unui vis.
Emilia Dinescu

1758. GÂNDURI
Rămân ca o pecete,
Cuvinte cusute în piele,
Vorbe spuse aiurea,
Durere produce cu ele,
Și oricât ai vrea ca să uiți,
Cicatrici îți lasă în suflet,
Cuvântul taie adânc,
Și sufletul tare îți rupe.
O rană adâncă formează,
Atât de adâncă și rea,
Că-n infinit nu cedează,
Orice medicament ai lua,
La orice medic ai merge,
Cu pasiune și sârg de ar trata,
Rămân cuvinte cusute în piele,
Cicatrice în inima mea.
Emilia Dinescu

1757. ÎN CAMERA DE SUS
În rugăciune stau, în camera de sus,
Vorbesc cu al meu Domn, cu Domnul meu, Isus,
Cu inima te prind în rugăciune, frate,
Cu tine, sora mea, spun rugi adevărate.

În lanțul rugăciunii pe care l-am format,
Noi stăm uniți în rugă, strigăm neîncetat,
În camera de sus suntem uniți mereu,
Suntem poporul Tău, te avem ca Dumnezeu.
Emilia Dinescu

1756. RUGĂCIUNE
E timpul meu de rugă și iată, am venit,
Pun sufletul în rugă, căci multe n-am rostit,
Dar știu că Tu asculți și ruga nerostită,
Eu stau în rugăciune, la Tine sunt primită.

Și lacrima se roagă, cu gândul înspre Tine,
M-ajută, cât mai mult, să stau în rugăciune,
Căci Tu ești tot ce am, chiar dacă nu vorbesc,
Mă rog pentru acei ce ruga nu iubesc.
Emilia Dinescu

1755. SUNTEM…
Suntem poporul Tău, suntem greșiți din fire,
Dar noi strigăm în rugă, dorim a Ta iubire,
Îți cerem cu ardoare să ne conduci mereu,
Să facem voia Ta, că Tu ești Dumnezeu.

Suntem copiii Tăi, ne-ai înfiat pe noi,
Și vrem să ne conduci, căci viața e război,
Nu ne lăsa singuri în luptă ca să fim,
Cu Tine și prin Tine, noi știm că reușim.

Suntem a Ta mireasă, vrem mult ulei s-avem
În candela credinței, să stăm și să veghem,
Nu vrem să ațipim, e timpul de pe urmă,
Te așteptăm ca Mire, suntem din a Ta turmă.
Emilia Dinescu

1754. RUGĂCIUNE DE PRIMĂVARĂ
E timpul de pe urmă, e timp de semănat,
Aruncă azi sămânța, s-aducă rod bogat,
Semănătorii noștri să are brazdă adâncă,
Pământul să rodească, căci nu rodește în stâncă.

Și totuși, sunt semințe ce-s duse doar de vânt,
Le fă Tu să rodească în cel mai bun pământ,
Dar și de este stâncă, există crăpătură,
Plantează, Tu, sămânța, o poți planta și-n zgură.

Se duce primăvara, acum să semănăm,
Să semănăm într-una, nu-i timpul ca să stăm,
Să semănăm Cuvântul, căci Domnul va uda,
Să semănăm sămânța, ea rod sigur va da.
Emilia Dinescu

1753. RUGĂCIUNEA MEA PENTRU VOI
Aduc în rugăciune, orașul meu l-aduc,
Mă rog pentru trezire, căci mulți curând se duc,
Degeaba pe pământ trăim fără de Tine,
Trezește cunoscuții, să facă ce e bine.

Pentru vecinii mei în rugă stau acum,
Ajută-mă, prin fapte, mai multe să le spun,
Să fiu lumină vie, să îi ghidez spre Tine,
Să înțeleagă, Doamne, căci Tu ești Cel ce îi ține.

Mă rog pentru amici, e greu să nu greșești,
Te rog, pe fiecare Tu poți să îl trezești,
Adu-i la Tine, Doamne, cât nu este târziu,
Căci Tu vrei pocăință, cât omul este viu.

Mă rog cu disperare, e timpul la sfârșit,
Trezește, tot poporul să fie pocăit,
De trecem la odihnă, chiar totul e-n zadar,
Ajută-ne, să fim cuprinși în al Tău har.
Emilia Dinescu