Intercer – Poezii si editoriale

1475. DE ASTĂZI SUNT BUNICĂ
Sunt bucuroasă tare, nici nu știu să vorbesc,
Lui Dumnezeu, din ceruri, nu știu să-i mulțumesc,
De astăzi sunt bunică, un dar ce-i minunat,
Îți mulțumesc din suflet că-n viață m-ai lăsat
Și mi-ai dat bucuria să fiu bunică eu,
Nu știu să te mai laud, ești al meu Dumnezeu.

Aștept cu nerăbdare să-mi văd fata acasă,
Să țin nepoata-n brațe, nepoata mea frumoasă,
E un cadou divin, e darul Lui Hristos,
Averea noastră toată, e darul prețios,
Îți mulțumesc din suflet, sunt foarte fericită,
Pot spune cu tărie mă simt chiar împlinită.

Sunt mamă de băiat, o fată mi-a adus,
Și am primit acum și un cadou de sus,
Îi port în rugăciune, ei sunt puterea mea,
Nu mai simt nici durere și nici că viața-i grea,
Mă plec în rugăciune și plâng de fericire,
Sunt plină de speranță, aduc sfântă mărire.
Emilia Dinescu

1474. ULTIMUL ZÂMBET AL SOARELUI
Ultimul zâmbet al soarelui încerc să îl strâng în pumn, să nu plece,
Îmi caut refugiu în ultimele raze, nu știu cine și cum mă poate înțelege,
Cu sufletul inundat de melancolie, visez în lumina pierdută,
Mă simt, în amurg, un soldat ce trece de ultima redută,
Aș vrea să simt căldură, răceală e-n mine, sunt mort,
Mă simt tulburat și mi-e teamă, mă tem de un ultim raport.
Curând vine noaptea, e încă amurg, bezna nu a venit,
Lumina pierdută-n apus va deveni un frumos răsărit,
Nu sunt melancolic, sunt realist, eu știu, Domnul meu vine,
Chiar dacă acum este noapte și este răceală în mine,
În palme am raze de soare, în suflet speranță,
Refugiu găsesc în Scriptură, e vorba de viață…
Emilia Dinescu

1473. GÂNDURI
Cu calm, vă spun că am nevoie de purificare,
În solitudine simt goliciune și o durere mare,
Ploaia tăcută a inimii tomnatice inundă,
Îngheț și mă transform în sloi de gheață într-o secundă.
Emilia Dinescu

1472. TOAMNA VIEȚII
E toamna vieții mele, eu toamna anii-mi număr,
E o ciclicitate, atunci când îi enumăr,
Nu e maturitate, e doar o acceptare
Și e banalitate, de nu e transformare.

În toamna vieții mele eu am realizat,
Că important e-n viață să fi doar asumat,
Nu este un sfârșit, chiar dacă ai greșit,
E timpul să accepți că ai îmbătrânit.

Ce dacă am un rid și părul mi-a albit,
Ce dacă transformare așa nu mi-am dorit,
M-am acceptat pe mine și e maturitate,
Și ridul, și albitul e tot ciclicitate.
Emilia Dinescu

1471. DESPRE IUBIREA PURĂ
În iubire fiecare frunză contează,
În iubire fiecare sentiment primează,
Aș vrea să strig că nu e efemer,
Dar eu mă tem, iubirea e mister.

Aș vrea să vă vorbesc de o iubire mai aparte,
În care fiecare e individualitate,
Aș vrea să vă vorbesc despre iubirea pură,
E unică și nu are nici măsură.

E frumusețe în iubirea lui Hristos,
Unicitate și tot ce-i frumos,
Hristos nu ține cont de a Ta cădere,
El îți alină, vindecă orice durere.
Emilia Dinescu

1470. ÎN LINIȘTEA SERII
E liniște în casă, în sobă arde focul,
Eu stau lângă fereastră, dar nu îmi găsesc locul,
Căldură este în casă în suflet este rece,
Aroma de gutuie pe lângă mine trece.

Pervazul este plin de fructe aromate,
Cu puful lor cel galben, le văd acum pe toate,
Aleg una în grabă și coaja-n ceainic pun,
Mai pun și coji de mere, eu vreau un ceai mai bun.

Cu aburii în ceașcă mă îndrept către divan,
E liniște în casă, e timpul ca să am
Și liniște în suflet, cu Domnul eu discut,
Sunt multe conversații, de mult nu le-am avut.

În seara asta rece de toamnă brumărie,
Eu stau în rugăciune, am mare bucurie,
Am liniște în suflet, cu Domnul am vorbit
Și gândurile toate acum s-au limpezit.

Am conversat cu mine și simt că mă încălzesc,
Mă încălzesc în suflet, mai mult nu îmi doresc,
De sufletul e cald și iarna poate să vină,
Cu gânduri aromate nimic nu e ruină.
Emilia Dinescu

1469. ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus eu stau în rugăciune,
Cuvintele-s puține, vreau multe eu a spune,
Te rog să mă asculți și lacrima vorbește,
Te rog, cu disperare și inima șoptește.

Mă rog fierbinte, Tată, pentru poporul Tău,
Pentru bisericuța la care merg și eu,
Vreau Duhul sfânt să fie, mustrare, pocăință,
E timpul de pe urmă și lipsă de credință.

Mă rog pentru iubire, căci dragostea cam piere,
Te rog să pui în noi foc sfânt, multă putere,
Să înțelegem, Tată, că dacă nu iubim,
Noi prea ușor cărarea putem să rătăcim.

E timpul de pe urmă, este durere-n lume,
Războaie, crime, moarte și multe rele, anume,
Nu stau să le rostesc, doresc să ne trezim,
Acum, azi este ziua, hai, să ne pocăim.
Emilia Dinescu

1468. RUGĂCIUNEA MEA
E timpul rugăciunii, mă așez să îți vorbesc,
De multe ori în viață eu simt că obosesc,
Dar ia-mă, Tu, de mână, nu mă lăsa să cad,
De nu stau lângă Tine, știu sigur că decad.

Ajută-mă să fiu lumină-n astă lume,
Prin fapte și cuvinte de Tine vreau a spune,
Ajută-mă să fac doar voia Ta divină,
Ajută-mă să fiu în viață o lumină.

Eu strig în rugăciune pentru orașul meu,
Aș vrea să te cunoască, căci Tu ești Dumnezeu,
E timpul de pe urmă și mulți s-au depărtat,
Se mulțumesc cu astăzi, nu știu că e păcat.

Mă rog fierbinte, Tată, pentru a noastră țară,
Pentru poporul acesta, credința să nu piară,
Mă rog pentru pământul ce este în ruină,
E timpul să înțelegem că noi suntem de vină.

Mă rog pentru ai mei prieteni și pentru cunoscuți,
Mă rog pentru acei ce nu sunt renăscuți,
Pentru orfani, bătrâni și văduve eu strig,
Aș vrea să te cunoască, ești cel mai bun Amic.

Mă rog pentru creștinii care citesc Scriptura,
Să înțeleagă, Doamne, când s-a produs ruptura,
Mă rog pentru credință și pentru pocăință,
E timpul de pe urmă și vreau doar biruință.
Emilia Dinescu

1467. RUGĂCIUNE PENTRU FAMILIE
Eu vin la rugăciune, nu merit să mă asculți,
Sunt păcătoasă, Tată, mai rău decât cei mulți,
Prin harul Tău puternic și mila Ta divină,
Eu vin în rugăciune, sunt plină doar de vină.

Mă rog ca mamă, Tată, copiii sunt departe,
S-au depărtat de Tine, s-au afundat în noapte,
Doar eu sunt vinovată că ei s-au depărtat,
Am vrut să-i cresc cu Tine, dar iată, am eșuat.

Mă rog ca fiică, Tată, mă rog pentru a mea mamă,
Te rog să îi vorbești, la Cuvânt să ia seamă,
Dă-i sete de Scriptură, dă-i sete de Adevăr,
Căci are fire albe, e alb al mamei păr.

Mă rog pentru ai mei frați, pentru surori mă rog,
Când le vorbesc de Tine, să fie un dialog,
Mă rog pentru ai mei, îi vreau în veșnicie,
Te rog din suflet, Tată, n-am altă bucurie.
Emilia Dinescu

1466. ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus e timp de rugăciune,
Preiau ștafeta, Tată, și vin, eu vreau a spune,
Eu vin să îmi vărs oful, cu Tine să vorbesc,
Dar mai întâi, Părinte, aș vrea să-ți mulțumesc.

Îți mulțumesc din suflet, îți mulțumesc fierbinte,
M-ai înfiat pe mine și ești al meu Părinte,
Eu nu mai sunt orfană, nu sunt a nimănui,
Și spun cu îndrăzneală, sunt fiica Tatălui.

Ștafeta rugăciunii acum am preluat,
Cu frații mei de mână, mereu, eu m-am rugat,
Îți mulțumim fierbinte, Tu ne-ai adus aici,
Chiar de suntem căzuți, noi știm, Tu ne ridici.

Suntem o grupă mică în rugă ancorați,
Noi vrem să te simțim, suntem uniți ca frați,
Avem și liste, Tată, avem același gând,
Ne vom ruga împreună, ne vom ruga plângând.

Avem același sânge, avem sânge de Hrist’,
Chiar dacă plânge, Tată, poporul nu e trist,
Te așteptăm cu dor, vrem să plecăm acasă,
Suntem doar un popor, suntem a Ta mireasă.

Venim uniți în rugă și vrem să fim și-n cer,
Degeaba alergăm după ce-i efemer,
Dorim doar veșnicia, dorim în cerul sfânt,
De aceea stăm în rugă, te așteptăm cântând.

Cântăm imnuri de slavă, cântăm de bucurie,
Suntem poporul Tău, aducem mărturie,
Curând timpul se încheie, Hristos va reveni,
Până atunci în rugă mereu ne-om întâlni.
Emilia Dinescu