Betesda
Betesda
Odată, când mergea Isus
Pe lâng-acea scăldătoare,
Ce se-afla, puţin mai sus
De Templul de închinare,
Betesda, cum era numită
Un loc al milei şi-ndurării,
O inimă, a văzut mâhnită
Aşteptând ziua vindecării.
De cel bolnav, S-apropiat
Isus cu glasu-I mângâios,
Unde zăcea, şi l-a întrebat:
-Vrei să te faci tu sănătos?
-Nu are cine, când aş vrea
Să mă bage-n scăldătoare,
Se-aruncă alţii-n faţa mea
Când apa este-n tulburare.
-Scoală-te, ridică-ţi patul,
Şi-acum umblă pe picioare,
Căci binecuvântări Sabatul
Ţi-a dăruit prin vindecare!
Şi în picioare, drept în sus,
El s-a sculat din al său pat,
Fără-a cunoaşte, că-i Isus
Cel ce pe loc l-a vindecat.
-Nu-ţi e permis ca în Sabat
Tu să-ţi ridici, patul de jos!
Ziceau Iudeii, şi-a-ntrebat:
-Prin cine, eşti tu sănătos?
Dar el deloc nu se gândea
L-Acel străin necunoscut,
Care-i zisese: Poţi umbla!
Căci, El se făcuse nevăzut.
În Templu, cand l-a-ntâlnit
Isus I-a zis: Ai grijă acum!
Eşti sănătos, şi eşti fericit,
Şi iată poţi umbla pe drum.
Să fii prudent, să te păzeşti,
Căci harul inima ţi-o umple!
Vezi, să nu mai păcătuieşti,
Mai rău să nu ţi se-ntâmple!
Flavius Laurian Duverna
