Dragostea în jertfă
Dragostea în jertfă
Dragostea atât de mare
Ce-a avut-o Dumnezeu,
E prilej de consacrare
Pentru mine, tot mereu.
Ea-mi trezeşte-n orice zi
Urechea, ca eu s-ascult,
Legea Sfântă de-a pazi
Din tot sufletul mai mult.
Ochii Ea îmi luminează
Să înţeleg că neîncetat,
În pace se-ntruchipează
În ce-i sfânt, ce e curat.
Ea e vectorul ce-aduce
Sufletul, mereu mai sus,
Pân-la Golgota la cruce
Unde viaţa, Şi-a depus.
Să-mi aducă mântuirea
A suferit pân-la moarte,
Ca să-mi aflu izbăvirea
În pustia neagră noapte.
Niciodată! Şi nicicând,
Nici în scumpa vesnicie,
N-oi avea vorbe putând
Dragostea, de a descrie.
Crucea dusă şi Calvarul
L-alte lumi vor povesti,
Cât de mare a fost harul
Pentru om, de-al mântui.
Strigătul ce-o să răsune
Ce prin jertfă, îl înţeleg,
Dragostea ea îl va spune
Prin tot Universu-ntreg.
Flavius Laurian Duverna
