Adu Doamne, Ploaia!…
Adu Doamne, Ploaia!…
Adu Doamne, ploaia, Spiritului Sfânt
Peste-ai Tăi copii, ce-aici pe pământ,
Zilnic ei o vor, dorind s-o primească
În calea credinţei să poată să crească!
Să poată-nştiinţa lumea, să ducă solia,
Că-i timpul din urmă, când împărăţia
Ce-a fost mult dorită e acum aproape,
Să înceapă veacul, prin iubirea agape.
Vestind lumii-ntregi, ultima avertizare
La orişice neamuri şi limbi şi popoare,
Ce nu Te cunosc, pentru a se întoarce
Din moarte la viaţă, voia-Ţi de a face.
Cu zel să mărească, Jertfa de la cruce
Ce prin hatu-Ţi mare mântuire-aduce,
Fiindcă atât de mult, Tu lumea-i iubit
Incât pe singurul Fiu, L-ai lăsat jertfit.
Adu Doamne ploaia, sfântă şi Târzie
Să se coacă grâul, peste întreaga glie,
Şi pus în hambare, să se împlinească
Timpul revenirii-n gloria-Ţi cerească!
Şi s-aduni la Tine, de pe tot pământul
Pe toti copilaşii, ce-au păzit Cuvântul,
Şi-au dorit prin lacrimi, zorii bucuriei
Când va-ncepe era, sfântă a veşniciei.
Flavius Laurian Duverna
