Adu-ţi aminte!…
Adu-ţi aminte!…
Adu-ţi aminte, întotdeauna
De Domnul, Făcătorul tău,
Ce-n cuvânt a strâns ţărâna
Făcând-o după chipul Său!
În zilele dragi, din tinereţe
Când eşti şi tânăr şi frumos,
Ascultă îndemuri şi poveţe
Ce îţi vor fi, de mult folos!
…Pân-ce n-apar zilele rele,
Până cand anii, nu sosesc,
Când atunci ,,nici-o plăcere’’
În ei, vei zice: ,,nu găsesc!’’
…Până nu cade întunecare
Peste lumină, lună şi stele,
Şi nu se-ntinde peste soare
Perdeaua ceţii, cu zăbrele.
…Şi până nu se întorc norii
Îndată straşnic după ploaie,
Şi încep să tremure uşiorii
Şi cele tari, să se-ncovoaie.
Până nu se-opreşte moara
Căci cei ce macină-s puţini,
Şi până când nu vine seara
Când toţi îţi pare ca străini.
Până când, nu se întunecă
Cei ce privesc, pe ferestre,
Şi când spre seară alunecă
Încet în sunet de orchestre.
…Şi până încă nu se închid
De din spre uliţă spre-afară,
Acele porţi, cari se deschid
Şi timpul în ani, îl măsoară.
Când şi-uruitul morii scade
Trezindu-te-n glas de ciripit,
Al unei păsări, ce trist cade
Jelindu-şi, nefericitul sfârşit.
Pân-ce glasuri de cântăreţe
Se-aude jalnic, şi-nnăbuşit,
Şi-abia cunoşti, atâtea feţe
Când dor îţi este, de privit.
Ţi-e frică, de orice-nălţime,
Te sperii, şi de orice drum,
Fiindcă-ai uitat de isteţime
Căci nu mai ai puteri acum.
Până migdalul nu-nfloreşte
Şi perii albi nu umple capul,
Când de-abia se mai târăşte
Lăcusta….de-a berbeleacul.
…Şi până poftele, nu-ţi trec
Căci omul iată se îndreaptă,
Spre casa sa, unde-l petrec
Mulţi bocitori ce îl aşteaptă.
…Până nu-ncepe, a se rupe
Funia cea scumpă de argint,
Şi până nu se varsă-n cupe
Vasul, strălucitor de iacint.
Pân-ce găleata nu se sparge
Aducând apă, în drumul ei,
Şi pân-ce roata nu mai trage
Din puţ, scoţând apă să bei.
…Şi până iar nu se va face
Ţărâna, în reavănul pământ,
Şi duhul din nou s-o-ntoarce
La Dumnezeu, în cerul sfânt.
…Căci totul e deşertăciune!
Şi dac-ai vrea să întocmeşti,
Multe cărţi, cu înţelepciune
Tot n-ai putea sa isprăveşti.
Chiar şi înţeleptele cuvinte
Oricât vor fi… de cercetate,
Şi pe deplin de-ar fi vestite
Nu au valoare, nepăstrate!
Să ascultăm dar încheierea
La tot ce-a fost, învăţătură:
De Dumnezeu, fie temerea,
Poruncile, s-avem măsură!
Căci Dumnezeu la judecată
Va-mplini clar cuvântul Său,
Pentru-a traduce orice faptă
În ce-i ascuns, bine sau rău.
Flavius Laurian Duverna
