Am zăbovit…
Am zăbovit…
Am zăbovit, la glasul dulce
Ce-n dragoste mi-ai adresat,
Să-mi caut liniştea la cruce
Doamne-n haru-Ţi minunat!
Să îmi găsesc, pacea dorită
A sufletului.. trist şi-apăsat,
Şi-n viaţa-mi vagă, chinuită
Să-mi pici balsam de alinat.
Şi când chemarea pe deplin
Am înţeles.. şi-am priceput,
De unde sunt.. de unde vin,
Doamne-atunci am început,
Să înţeleg, iubirea-Ţi mare,
Speranţa toată să mi-o pun
În mila Ta cea îndurătoare;
Din lacrimi, bucurii s-adun.
Călătorind pe drumul vieţii
M-am avântat peste necaz,
Şi-am dus din zorii tinereţii
Un jug, pe fragilul grumaz.
Tăcând, pe cale l-am purtat;
Umpluta-mi gura cu ţărână,
Când a fost greu m-ai ajutat
Prin harul sfânt la îndemână.
Te-am implorat cu stăruinţă
Şi Te-am rugat ca neîncetat,
Să îmi măreşti mica credinţă
Şi-n suflet har mi-ai picurat.
Flavius Laurian Duverna
