Aproape de Casă
Aproape de Casă
Suntem aproape de casă, de casa cerească de sus,
De locuinţele Sionului, pregătite, de Domnul Isus!
Suntem atât de aproape de splendida lume eternă
Unde nu ne va mai trebui, nici căpătâi, nici pernă,
Căci toată osteneala noastră vom simţi că s-a dus.
Profeţiile ne spun, că nu suntem departe de casă,
De cetatea sfântă şi scumpă, cu porţi…ce se lasă
Ca să fie deschise, pentru-a primi pe cei mântuiţi,
Pe cei ce-au suferit ca oropsiţi, de furtuni biciuiţi,
Ca să afle-n sfârşit şi ei liniştea, ca oaspeţi la masă.
Acolo, în cetatea scumpă, pe meleagurile cerului
Noi vom vedea pe Rege, în toată frumuseţea Lui,
Din ochii noştrii plânşi, ne va şterge orice lacrimă
Căci au trecut vremile de jale, vremile de patimă,
Şi-n prezenţa slavei, teamă nu-i va ma fi nimănui.
Cerul întreg, este în freamăt, angajat în pregătire
Să-şi primească oaspeţii, care-au crezut în jertfire,
Pe cei, care-n credinţă s-au luptat lupta cea bună
Pe pământul bântuit crunt de-a păcatului furtună
Care-au biruit, prin sângele Mielului şi mărturisire.
O! iată, timpul de întârziere, se apropie de sfârşit
Zilele scumpe ale eliberării, se apropie de împlinit
Pentru-acei ce-au fost peregrini, loviţi de furtună,
Pentru-acei care au râvnit şi dorit o ţară mai bună
În care, să se simtă ajunşi acasă într-un loc liniştit.
Suntem aproape de casă, de patria scumpă dorită
Şi nu după multă vreme, cand istoria va fi sfârşită,
Domnul Isus Însuşi, prin glasul Său de Arhanghel
Va coborâ şi va aduna, chemând credincioşii la El,
Pentru-a gusta şi trăi din plin, viaţa, de cer oferită.
Flavius Laurian Duverna
05 ianuarie 2010