Arată-mi Doamne, slava!…
Arată-mi Doamne, slava!…
Arată-mi Doamne, slava Ta
Prin susurul blând şi subţire,
Şi eu ascuns în stâncă-oi sta
Pân-ce vei trece-n strălucire.
Aş vrea s-o văd şi să o simt
Cum Ea în cale răspândeşte,
Miresmele în locu-mi strimt,
Şi trup şi suflet ’mi-ntăreşte.
Sub influienţa-I preasfântă
Să capăt noi puteri cereşti,
Şi inima-mi ce se frământă
Să ştiu că Tu, o-nsufleţeşti.
Şi-nconjurat de-a Ta mărire,
Cuprins fiind şi-nveşmântat
De-a sale raze, în strălucire,
Smerit şi-umil, să fiu plecat.
Să văd că eu, nu sunt nimic
Ci numai slava-Ţi este totul,
Şi chiar c-oricât aş fi de mic
În grija Ta, sunt în tot locul.
Ascuns în stânca de granit
Sub adăpost de piatră rece,
Prin slava-Ţi, să fiu ocrotit,
În susur atunci de vei trece.
Să laud dragostea Ta mare
Pentrucă Tu, mă cercetezi,
Şi-n clipele de strâmtorare
Îmi dai atâtea mari dovezi.
Speranţa să nu mi se piardă
În strâmtorări, oricâte-ar fi,
Ci inima-mi s-o faci să ardă,
O torţă aprinsă,-n zori de zi!
Flavius Laurian Duverna
