Binefacere
Binefacere
De aş călători, pe-o cale
Şi-aş întâlni, un cerşetor,
Ce ar cere cu glas moale
Să-i dau ceva, ca ajutor…
Să-mi pleci inima la Tine,
Isuse, scumpul meu iubit,
Care-ai făcut… atâta bine
La noi aici, când ai trăit!
Poate că el e-un cerşetor
Ce zilnic mâna îşi întinde,
Prin glasu-i umil, rugător
Şi milă de la toţi pretinde…
Poate că are-o… suferinţă,
Un beteşug, în trupul său,
Şi-l ţine prins în neputinţă
Şi-n stăpânirea, celui rău…
Să-mi laşi inima spre dare
De am ceva prin buzunar,
Şi să nu-l iau la cercetare
Dacă merită… al meu dar!
Şi să nu-i fiu eu judecător
În starea-i cea nenorocită,
Ci să-i dau grabnic ajutor
Să-i bucur inima zdrobită!
Prin fapta ce inspiră milă
Să simtă-o dulce bucurie,
Să-şi uite de necaz şi silă,
De soarta-i tristă şi pustie.
Să-şi uite jalnica poveste
A suferinţei când l-apasă,
Că victimă-a durerii este,
Şi strada-i e casă şi masă.
El din zori şi până-n seară
Cu mâinile-ntinse tot cere,
Arătând, greaua-i povară
Din ne-nţeleasa lui durere…
Ajuta-mă, ca să-i pot face
Cu darul meu o consolare,
Să-şi ducă-n linişte şi pace
Povara cruntă, apăsătoare.
Flavius Laurian Duverna
