Buna Cuviinţă…
Buna Cuviinţă…
O! Când celui de lângă tine
Nu-i dai voie sa vorbească,
Buna-ţi cuviinţă nu mai ţine
De regula cea creştinească.
Când aperi, cu înverşunare
Dreptatea proprie ce-afirmi,
Buna cuviinţă cade, moare,
Prin nerăbdare, o confirmi!
Când profiţi, să-ai avantaje
Că e prins pe loc momentul,
Buna-ţi cuviinţă strigă, rage,
Ţipând, îşi spune falimentul.
Când pe-aproapele-l jicneşti
Cu niciun pic de remuşcare,
O! buna cuviinţă-o părăseşti
Te-aşezi pe tron de judecare.
Ai dat pe Domnul la o parte,
L-ai alungat, din sufletul tău,
Te-ai risipit de Sfânta Carte,
Te-ai pus în slujba celui rău!
Te-a prins astfel în mreaja lui,
Te ţine strâns în şapte chingi,
Călcând Cuvântul Domnului,
Tu Duhul Său poţi să Îl stingi.
Dacă aproapele nu îl respecţi
Când el îţi zice: stai, mai lasă!
Atunci prin vorbe, dovedeşti:
Nu ai cei şapte ani, de-acasă!
Flavius Laurian Duverna
