Ca murmurul de apă lină
Ca murmurul de apă lină
Ca murmurul de apă lină
Al unui izvoraş sclipind,
Aşa e Dragostea Divină
Cu jarul Ei de foc lucind.
Cum curge uşurel la vale
Spălând pietrişul întâlnit,
Aşa şi Dragostea în cale
Spală pe-acel ce a greşit.
În susurul blând şi subţire
Ea poartă dorul cel curat,
Şi duce veşnica amintire
A rănilor, ce le-a purtat.
În Ghetsimani şi judecată,
Şi pân-la muntele Calvar,
El s-a plecat osândei dată
Golindu-Şi paharul amar.
Şi-n toată sfânta veşnicie
Va fi de-apururi cercetată,
Ca cea mai bună mărturie
Prin lupta dusă şi purtată.
Totuşi, Ea nu se va sfârşi
Prin cercetări în studiul ei,
În timp ce oamenii-or trăi
După exemplul Dragostei.
Prin tot măreţul Univers
Cu zeci de mii de Galaxii,
Va străluci dorul neşters
Al Dragostei din veşnicii.
Flavius Laurian Duverna
