Când căutam…
Când căutam…
Când căutam o mângâiere
În viaţa aceasta trecătoare,
Eram prins de grea durere
Prin gânduri triste şi amare.
Nu găseam niciun răspuns
La întrebări ce îmi puneam,
Şi-mi apărea, totul ascuns
Când în adânc eu cugetam.
Mi se părea, că omul trece
Şi viaţa aceasta-i fără rost,
Dac-altceva nu se petrece
Să aibă sens şi-un adăpost.
Mi se părea, că e îngrădit
De prea multe nenorociri,
În viaţa-i ce-o-are de trăit
Făr-a avea, nişte împliniri.
Dar în adâncul minţii mele
A strălucit o zi-n credinţă,
Şi la-ntrebările prea grele
Răspuns a fost, o luminiţă.
Prin ea atunci am cunoscut
Ce-i rostul lumii ce-ai creat,
Care a fost, precum ai vrut
În planul Doamne, minunat.
Dar omul prin neascultare
Porunca-Ţi sfântă a călcat,
Şi viaţa-n veci nemuritoare
A fost pierdută prin păcat.
Dar nu l-ai lăsat în apăsare
Ci sigurul Tău Fiu L-ai dat
Ca jertfa de răscumpărare,
Astfel iubindu-l, l-ai salvat!
Flavius Laurian Duverna
