Când la Mama, mă gândesc
Când la Mama, mă gândesc
Când la Mama, mă gândesc
De-aş fi oricât, de departe,
Mă prinde dorul, cel firesc
Căci din fiinţa ei sunt parte,
Şi tot mai mult o preţuiesc!
Aş vrea s-o am lângă mine
Să-i simt dragostea duioasă,
Când prin lacrimi, la oricine
Spune, că-s străin de casă,
Ducând-mi doru-n suspine.
Şi-ori şi unde-aş fi, în viaţă
Despre mama…de vorbesc,
Sfatul scump şi-a ei povaţă
Cu dragoste-mi reamintesc,
Şi parcă-o am, chiar în faţă.
Chipu-i drag, şi-a ei făptură
Îmi revine în contemplarea,
Cand pe seară, în bătătură,
Strânşi ne cerceta purtarea
Privindu-ne ochi cu căldură.
Şi-astfel treceam la odihnă
După ce-n grija sa scumpă,
Putea s-aibă complet tihnă
Că suntem fără vreo culpă,
Dorind, să n-avem netihnă.
Şi tot mai mult o preţuiesc
Căci din fiinţa ei sunt parte!
Când la mama mă gândesc
De-aş fi oricât, de departe,
Mă prinde dorul, cel firesc!
Flavius Laurian Duverna
09 februarie 2011
