Când mă gândesc…
Când mă gândesc…
Când mă gândesc, Isus la Tine
Cum Tu din ceruri ai venit
Prin Duhul Sfânt şi-ai dovedit
Că Te-ai născut şi pentru mine,
Ca-n planul de răscumpărare
Să-mi poţi aduce mântuirea
Prin faptul c-ai primit jertfirea,
Mă plec, şi-nchin cu adorare!
Când mă gândesc, Isus la Tine
Că-n viaţa aceasta pământească
Te-ai dezbrăcat de cea cerească
Spre-a fi exemplu pentu mine
Prin transformare, în umilinţă,
Ca să mă-ncred în haru-Ţi mare
Prin jertfa Ta cea salvatoare,
Speranţa-mi creşte-n biruinţă!
Când mă gândesc, Isus la Tine
Cum pentru mine Te-ai jertfit,
Cum cerul scump, L-ai părăsit
Ca-n chinuri, dureri şi suspine
Să porţi păcatul meu cel greu
Salvare s-am, în jertfa Sfântă
Şi inima-mi, şi suflet cântă,
Prin Tine-s fiu de Dumnezeu!
Flavius Laurian Duverna
30 iulie 2012