Când mi-aduc aminte, Mamă!
Când mi-aduc aminte, Mamă!
Când mi-aduc aminte, Mamă!
De braţul tău cel cald şi dulce,
Abia atunci îmi dau cu seamă
Că-n suflet ai purtat…o cruce
N-ai vrut, nu ai dorit-o atunci,
Dar, o! Providenţa cea divină,
Ţi-a pus pe-umeri ca s-o duci
Dându-ţi dovezi că te sprijină.
O! şi-ai dus-o cu inima frântă
Prin gândul veşnic al sperării,
Căci Domnul, te binecuvântă
Cu ceasul scump al vindecării.
Nădejdea aceasta ce-ai purtat
De-alungul timpului în suflet,
S-a întruchipat, şi-ai aşteptat
Să-ţi lumine,-al vieţii umblet.
O! Mamă scumpă şi zdrobită
Ce ai purtat, crucea cea grea,
N-al vieţii drum deşi mâhnită,
Nu te-ai dezis…în aşteptarea.
Căci va veni şi vremea-odată
Când împreună, ne-om simţi,
Cuprinşi de bucurii,…laolaltă,
Prin starea care-om consimţi.
Astfel gândind, te-ai consolat
Spunând doru-n rugi fierbinţi,
Si-n pasul vremii,-ai acceptat
Sa-ţi porţi povara, în suferinţi.
Flavius Laurian Duverna
19 februarie, 2010.
