Cât de măreaţă-Ţi e Iubirea!
Cât de măreaţă-Ţi e Iubirea!
Cât de măreaţă-Ţi e Iubirea
O Doamne, Dumnezeul meu,
C-ajunsă-n faza de-apogeu
La cruce-a suportat Jertfirea,
Ca s-aduci lumii mântuirea
Rupând al morţii lacăt greu!
În taina-I prea sfântă, divină,
Veacuri multe fiind ascunsă,
La cruce S-a lăsat străpunsă
Şi-n noapte s-a făcut lumină
Asupra-Şi luând a lumii vină,
Spre mărturie fiind împunsă.
Cât de măreaţă-Ţi e Iubirea!
Cât de adâncă-n taina-I mare
Ce pentru-a Ei desfăşurare,
Şi-a pus în joc neprihănirea,
Pentru a da lumii, mântuirea
Din vraja morţii-ngrozitare!
Cuvinte, n-ar putea descrie
Iubirea Doamne, ce-a uimit,
De groază lumi,ce Le-ai zidit
Cu-orânduiri, – în măiestrie,
Cu-a lor pace, din veşnicie,
La cruce Ea când S-a Jertfit!
Căt de măreaţă-Ţi e Iubirea
Cea neschimbată din vecie,
Balsam de scumpă bucurie
Pentru a da lumii, izbăvirea,
Să-Ţi cânte-n glorie slăvirea,
Cu-ntregul cer, în armonie!
Flavius Laurian Duverna
