Ce-as face Doamne fără Tine?
Ce-aş face Doamne fără Tine?
Ce-aş face Doamne fără Tine
Pe marea lumii-nvolburată
Când de furtuni e frământată,
Când în forţă, asupra-mi vine
Şi nu pot singur piept a-i ţine?
Şi făr-de Tine, ce m-aş face
Când apele apar spumegate,
Când valuri mari şi-nfuriate
Asupra-mi forţa şi-o desface
Şi nimeni n-o poate întoarce?
Şi ce m-aş face, de vrăjmaşii
La fel ca şi-apele m-alungă,
Cu-a lor săgeţi să mă ajungă,
De n-ai fi Tu să le-opreşti paşii
Să se-nspăimânte toţi arcaşii?
Ce-aş face Doamne fără Tine
Când lumea mi-este împotrivă,
Când pasul mi-este în derivă?
De n-ai fi Tu, spre a mă ţine,
Dragostea s-ar stinge-n mine!
De n-ai fi în furtuni şi-n valuri
Pe marea lumii zbuciumată,
Când viaţa-mi este ameninţată
Să fiu izbit de stânci şi maluri,
Atunci m-aş pierde-n idealuri!
Şi-aş fi ca pomul fără roade,
Ca un izvor gol, fără de apă,
Ca şi-o fântână, ce n-adapă,
Ca bradu-n munte care cade,
Ca via stearpă ce-n foc arde.
Şi-aş fi ca frunza ce-i purtată
În sus şi-n jos, în val de vânt
Când toamna cade la pământ
Plutind în zboru-i, legănată,
Spre-a fi-n ogor încorporată.
Şi s-o uita, că-un pom am fost
Sau un izvor, sau o fântână,
Un brad în munte, fără frână
Şi-o vie-n minus, fără rost……
Dar Tu mi-eşti scut şi adăpost!
Flavius Laurian Duverna
23 septembrie 2011
