Condu-mi pasul!
Condu-mi pasul!…
Pe drumul vieţii străbătând
O, Doamne, nu mă părăsi,
Nu mă lăsa singur luptând
Când răul nu-l pot dovedi!
În starea cruntei neputinţe
Când aprig e lipit de mine,
Eu simt că bat a lui dorinţe
Prin dreptul care-i aparţine.
În disperare,-mi ridic glasul
Căci vreau putere şi-ajutor,
Să pot, să-mi îndrept pasul,
Sub scutul bun şi Protector!
Căci numai Tu ma izbăveşti
De trupul vrednic de moarte,
Ca viaţă iar să-mi dăruieşti
Mai chemat şi pus deoparte.
Să pot să-Ţi înţeleg iubirea
Prin harul sfânt şi minunat,
De transformată va fi firea
Şi-n pulbere de-oi fi plecat.
Şi să pricep cum lângă Tine
M-atrage zilnic Duhul Sfânt,
Ce mijloceşte, prin suspine
Ca să mă nască din Cuvânt.
El face-astfel marea lucrare
Ca şi-a vântului, ce-n vuiet,
Îşi răspândeşte-a sa suflare
Făr-a pricepe al său umblet.
Flavius Laurian Duverna
