Dacă Doamne!…
Dacă Doamne!…
Dacă Doamne, nu mi-ai fi
Ca şi-o Lumină pe cărare
Şi lampă pentru picioare,
Atunci firav m-aş poticni
Şi firul vieţii-mi, va sfârşi
Ca frunza veştedă ce cade,
Aş fi ca pomul fără roade,
Când n-are în el, ce dărui!
Dacă Doamne, nu mi-ai fi
Ajutor când strig la Tine,
Inima-mi când e-n suspine
Şi-ar vrea mult a o sprijini,
Atunci drumul, voi sfârşi
Ca un pom ce-o s-ar usca
Fiindc-astfel, n-a putut da
Roade pe-alţii de-a-i hrăni!
Dacă Doamne, nu mi-ai fi
Scut puternic şi-ocrotire
Când trec prin nenorocire,
N-aş mai putea îndeplini,
Voia-Ţi sacră, şi-a-Ţi sluji,
Şi-aş fi ca şi-un pom tăiat
Bun la foc pentru-aruncat,
Nimeni, de mine n-ar şti!
Tu-nsă acuma ştii de mine,
Doamne bun şi prea-ndurat!
Ştii voinţa-Ţi, c-am urmat
Şi-am mers pe cărări divine,
Prin dragostea ce mă ţine
Cât mai strâns la sânul Tău,
Tot mai mult de tot ce-i rău
Căci fiinţa-mi, Ţi-aparţine!
Flavius Laurian Duverna
