De-aş fi o frunză legânată-n vânt
De-aş fi o frunză legănată-n vânt
De-aş fi o frunză legănată-n vânt
În cântecul suav de păsărele,
Mi-aş strânge dorurile mele
În cel mai splendid dulce cânt,
Spunând dragostea în freamăt
Prin trâmbiţări fără cuvinte,
Transmiţând clare-nvăţăminte
Aş da răspuns la orice geamăt.
De-aş fi o frunză legănată-n vânt
În dimineţi de rouă încărcate,
Când zorii lor încep să se arate
La orizont, pe fragedul pământ,
Mi-aş arăta prin freamătul senin
Dorinţa cea mai sfântă a trăirii,
Sub semnul sacru al desăvârşirii
Spre slava gloriei Celui Divin.
De-aş fi o frunză legănată-n vânt
În tandre-amurguri de-nserări
Cu soarele apunând în desfătări,
Când reverşi Doamne pe pământ
Prin îndurarea-Ţi sfântă, mare
Belşug de viaţă-n tot ce mişcă,
Atunci, pe-a timpului morişcă
Aş spune Dragostea nemuritoare!
Flavius Laurian Duverna
28 iulie 2012
