De ce, Doamne, ai vrut aşa?
De ce, Doamne, ai vrut aşa?
De ce, Doamne, ai vrut aşa
Ca să-nţeleg ce-i neputinţa,
Şi să cunosc ce-i suferinţa
Pe pământ în viaţa aceasta,
Punându-mi mâinile la gură
Îndurerat de-a Ta măsură?
De ce, o Doamne, eu nu ştiu
Când fila vieţii mi-ai deschis,
Când firul ei mi l-ai întins
Spre-a fi astfel un suflet viu
Şi-ai hotărât ca prin dureri
Să sper în sfinte mângâieri?
Şi n-oi pricepe,… niciodată
De ce-n atâtea strâmtorărări,
Tu m-ai trecut prin încercări
În firea aceasta blestemată,
Ce-n spirit trebuie să crească
Şi din păcat, ca să renască?
De ce, Doamne, ai vrut aşa?
Rămâne-o veşnică întrebare
Şi-acum şi-n viaţa viitoare,
Poate c-atunci voi constata
De ce Ţi-a fost aşa voinţa
Ca să cunosc ce-i suferinţa.
Poate atunci îmi vei deschide
Cartea, cu filele vieţii mele,
Cu întrebările, scrise în ele
Şi cu răspunsurile avide,
Ce le doream spre slava Ta,
Văzute-n Jertfa din Golgota!
Flavius Laurian Duverna
29 octombrie 2012
