Divina Despărţire
Divina Despărţire
În slăbiciunea firii noastre, Domnul Isus în umilinţă
A fost făcut desăvârşit, prin cea mai cruntă suferinţă;
Sufletul Său a fost transpus pe-altarul jertfei de păcat
Făcând ruptura dintre El, şi Tatăl Sfânt, cu-adevărat.
A fost nevoie ca întunericul, să se adune în jurul Său
Când Dragostea Nemărginită L-a părăsit în ceasul rău,
Când Tatăl Şi-a retras favoarea, protecţiei Sale divine
Domnul Isus sta-n locul nostru sub a păcatului origine.
Acum, orice păcătos va şti, că trebuie ca să cunoască
Experienţa grea şi-amară, pe care chiar s-o retrăiască,
Cum întunericul grozav, pe Cel ce-n planul mântuirii
La învăluit şi L-a cuprins, supus fiind sub legea firii.
În planul de răscumpărare, era cuprins un vast mister:
Ca Cel Neprihănit să rabde durerea-ntre pământ şi cer,
Pe cruce, să sufere sub torturare, mânia Tatălui Divin
Când la Calvar, L-a părăsit, bându-Şi tot paharul plin.
Nu din motiv de răzbunare, pe al Său Fiu Şi-a părăsit,
Ci din motivul de durere, când sus pe cruce, răstignit,
El suferea nevinovat, pedeapsa, primului mare păcat
Ce prin cruzimea nemiloasă, pe amândoi I-a separat.
Această sfântă despărţire, în Forţa Veşnic Creatoare,
A pus pecetea confirmării în planul de răscumpărare,
Căci, altfel, nici nu s-ar fi putut, aduce la desăvârşire
Măreaţa Taină ce prin jertfă, s-a regăsit în răstignire.
Evenimentul din Golgota, a marcat vestea bucuriei
Că-ntre Puterea Cea Divina, din veacurile veşniciei,
O despărţire nici-odată, deloc nu se va mai produce
Căci nimicit a fost păcatul, în jertfa mare dela cruce.
Nenorocirea ce-a produs-o, în cele două lumi create
Fermentul cruntei răzvrătiri, asupra minţilor dotate,
Cu-nţelepciune de-a alege, şi a-L iubi pe Dumnezeu,
Nu va veni de două ori, pe-al veşniciei sfânt traseu!
Dacă în lumea îngerească, păcatul şi-a aflat nucleul,
Aici, în lumea omenească, frecvenţa atins-a apogeul,
Prin faptul c-a adus la cruce, Dumnezeirea pironită
Sa poată vedea şi-alte lumi, lucrarea lui desăvârşită.
Perfecţiunea cea divină, în vasta-I lucrare a creării,
A eşuat şi a dat greş, în scopul sacru al guvernării,
Prin apariţia păcatului, ce-n Lucifer, a prins fiinţă
Şi-a perturbat creaţiunea, cu ne-ntrecuta-i iscusinţă.
Dar Dumnezeu nu a admis păcatul să rămână veşnic;
Prin planul cel de mântuire, El a creat cadru prielnic,
Ca orice fiinţa înţeleaptă, să poată face constatarea
Că-n Fiul Său unic jertfit, a acceptat răscumpărarea.
Şi când în ziua cea mai scumpă, a fericitei veşnicii,
În ceruri, şi îngerii şi oamenii, vor reintra în bucurii,
Vor recunoaşte prin cântările de laudă şi mulţumire,
Că Dumnezeu Şi-a completat, creaţia-n desăvârşire.
Flavius Laurian Duverna
