Divinitatea Lui Hristos
Divinitatea lui Hristos
Când S-a născut Isus Hristos în staul la Betleem
A apărut pe cer o stea într-o frumoasă strălucire,
Ea Il recunoscuse-n prunc pe Prinţul cel Suprem
Al vieţii celei veşnice, în planul sfânt de înnoire.
Ea îi călăuzise în drum, pe înţelepţii dela răsărit
La staulul sărac şi umil, acolo unde se născuse;
Pe drumul ce le-a indicat, ei din iubire au venit
Şi L-au descoperit, cu plecăciune închinându-se.
Oştile cereşti slăvidu-L, şi ele Il recunoscuseră,
Şi pe-ale Beteemului câmpii, cântând Il lăudau;
Păstorilor, care vegheau de strajă, le spuseseră
Că s-a născut un Prunc şi slavă mare-I aduceau.
Marea cea înfuriată, îndată Îi recunoscuse glasul
Şi când a certat-o aspru, ascultase de porunca Sa,
Ea s-a liniştit, potolindu-se, lăsând în pace vasul
În care Creatorul vieţii, dormind în linişte se-afla.
Şi bolile şi moartea, la-ntâlnire, Îi recunoscuseră
Autoritatea Sa supremă, ca Dumnezeu şi Creator,
Şi prada lor în lanţuri, în mâna Lui abandonaseră
Spre bucuria cea mai scumpă, a celor dragi ai lor.
Soarele strălucitor, în ziua jertfei Îl recunoscuse,
Căci la vederea, groaznicului Său chin de moarte,
Strălucitoarea faţă clară, de lumină-şi ascunsese
Ca Domnul vieţii s-aibă, de glorie veşnică parte.
Munţii cei neclintiţi din temelii, Îl recunoscuseră
Când s-au mişcat şi clătinat straşnic din locul lor,
Când la strigătul Său chiar stâncile se sfărmaseră
Ele L-au mărturisit pe Domnul Sfânt că-I Creator.
Natura neînsufleţită, în chinuri, ea Il recunoscuse
Că El este Hristos, egal cu Dumnezeu în Entitate,
Prin fenomenele terestre şi cereşti… ce depusese,
O mărturie clară, despre Suprema Lui Divinitate.
Flavius Laurian Duverna
