Dulce Mamă!
Dulce Mamă!
O, dulce mamă, fiinţă scumpă sufletului meu
Ce-ai fost înveşmântată, în nimbul frumuseţii;
Cu chipul blând şi gingaş, şi fin de marmoreu
Aşa mi-ai fost, şi mi-ai rămas, în mersul vieţii,
Aşa te-am adorat în dragostea lui Dumnezeu!
Gravat, pe pânza amintirilor, cu stropi de aur
În sufletu-mi copilăresc şi-adolescent al vieţii,
Tu astăzi de-ai mai fi, din ramuri verzi de laur
Ţi-aş împleti cunună, s-o porţi în anii tinereţii,
Şi te-aş privi şi preţui, ca cel mai sfânt tezaur!
Împodobită-n haru-I, de Cel Sfânt cu energia
De-a procrea, continuând în vasta Lui lucrare,
Chiar de-ai suportat dureri, avuta-I şi bucuria
În existenţa alte vieţi, prin dragostea ta mare,
Pentru fiinţa cea nouă, ţi-ai arătat mărinimia!
O, dulce mamă, cu chipu-asemenea-îngeresc
În glas de cântec, am supt la sânu-ţi hrănitor;
Carne din carnea ta, şi fluid sângele-ntregesc
În mine chipul tău, după voinţa celui Creator,
Motive am de mulţumire, de-aceea te iubesc!
Şi-astfel, mă plec cu reverenţă-n amintirea ta!
Peste şirul de ani, ce trecut-au mulţi la număr,
Eu te ador şi te respect, şi nici-odată n-oi uita
C-am fost în grija-ţi, ce apăsa pe al tău umăr,
Prin glasul tandru, când nani, nani, îmi cânta!
Tu m-ai vegheat, cu-acea dorinţă scrutătoare
Ce numai dragostea de mamă demonstrează,
Ca-n anii aceia fragezi, să urc spre dezvoltare;
Să pot pricepe-n viaţă, iubirea ce-nsemnează,
Prin voia lui Dumnezeu… veşnică şi creatoare!
Flavius Laurian Duverna
07 martie 2010
