Ecoul Iubirii
Ecoul Iubirii
Din cerul minunat, din măreţie şi slavă
O, Tu Doamne-ai venit aici pe pământ,
Să mântuieşti omul în iubirea-Ţi suavă
Ce se găsea sub păcat, de ispită înfrânt.
Să poată, s-ajungă iar în scumpul Eden
Grădina cu raiul, şi-ncântătoru-i cămin,
Păstrate neştirbite, într-un chip omogen
Spre-ai fi din nou date, prin harul divin.
Din marea dispută, ce-a fost provocată
De păcatul cel groaznic, al neascultării,
În noua creaţiune, numai o singură pată
Va rămâne veşnic, drept preţ al salvării.
O mărturie de sânge, va sta-n amintire
Pe fruntea înţepată, şi coasta împunsă,
La mâini şi picioare, când la răstignire
Fiinţa-Ţi Divină a fost crunt străpunsă.
Cănd raze ţâşni-vor din mâna-Ţi divină
Şi-n a lor strălucire, vei fi ca un Soare,
Vei dovedi că acolo-i, tăria-Ţi deplină
Izvorând din semnele, iubirii cea mare.
Şi-n nesfârşitele milenii ale vieţii eterne
Vom sta si privi, contemplând veşnicia,
Măreţul ideal, ce prin Tine-om discerne
Toti cei mantuiţi, ce vom gusta bucuria.
S-au sfârşit necazul, durerea şi moartea,
Şi suspine şi lacrimi, tânguiri şi blestem,
E vremea împărţirii, însutite prin partea
De răsplătire divină, ca fii ce-Ţi suntem.
Introduşi în pleiada, de sori, cu sisteme
Prin drepturi depline-n vastele domenii,
Vom studia împreună, frumoasele teme
Aspirate cu mult dor, de-atâtea milenii.
Şi cu fiinţele sfinte, care nu au cunoscut
Păcatul năpraznic, ce-a tulburat veşnicia,
Vom fi şi le-om spune prin ce am trecut
Pân-ai venit, Doamne, stopând tragedia!
Şi-n imnuri de slavă, cu glas ca de tunet
Prin note înalte, vom cânta ziua înnoirii,
Iar bolţile cerului, vor prinde-al lor sunet
Ducându-l departe… în Universul iubirii.
Flavius Laurian Duverna
