Eram străin…
Eram străin…
Eram străin printre ai mei,
Străin şi nebăgat în seamă;
Pribeag în plus fără temei
Lipsit de dorul dragostei,
Privind în viitor cu teamă.
Pe-a vieţii cale m-am trezit
Cum cei din jur mă ocolesc,
Şi-astfel cu sufletul mâhnit
Cu gândul spre nemărginit,
Aveam dor mare să trăiesc.
Şi am trăit împins de spini
Fiind din loc în loc mereu,
O sarcină-ntre cei străini,
Ca floarea lângă mărăcini,
Pe-al vieţii-umilitor traseu.
Şi cât vroiam o mângâiere
În viaţa plină de-ntristare,
Când amar şi grea durere
Cu-a lor forţă prin putere,
Mi-apăsau conştiinţa tare!
Şi-astfel a sosit momentul
Când Domnul mi-a arătat
Să nu mai judec prezentul,
Ci s-ascult atent îndemnul
De-a-I urma cu gând curat.
Prin al Dragostei sfânt har
Inima-mi de griji mâhnită
Mi-am pus pe al Său altar
S-o-ntărească-n al Său har,
Să-i dea pacea mult dorită.
Flavius Laurian Duverna
27 octombrie 2011
