Fără de Tine!
Fără de Tine!
Eu n-aş fi fost fără de Tine
Nimic Doamne, pe pământ,
Ci doar un abur care-n vânt
Tot mai adânc în adâncime
Pierdut în trista-ntunecime,
Străin aş fi fost de Cuvânt!
Pe ale harului, aripi de aur
În drumul spre Împărăţie,
N-aş fi ştiut, ce-i bucurie,
Prin cântul florilor de laur
De n-aflam scumpul tezaur
Al Dragostei, din veşnicie!
Şi n-aş fi fost fără de Tine
În viaţa aceasta trecătoare
Decât o stea-n neluminare,
Ce-ar fi apus, în întregime,
Neglijând condiţii optime –
Făr’un traseu şi în pierzare!
Dar Doamne, datorită Ţie,
Prin Jertfa cea de la Calvar
Tu m-ai făcut să fiu stegar,
Binevestind, o Împărăţie –
În harul sfânt spre veşnicie
Având dreptatea ca hotar!
Mai pus ca o torţă aprinsă
În marele, negru întuneric
Cu-al lui nedesluşit himeric,
Unde viaţa a fost neînvinsă,
Unde lumea a fost cuprinsă
De-al Dragostei suflu feeric.
Flavius Laurian Duverna
