Fenomenul Luciferic
Fenomenul Luciferic
În vremi de-naltă măreţie
Ale creaţiei lui Dumnezeu,
Prea Sfânta Sa Împărăţie
Îşi eterniza, vastu-i traseu.
Perpetuând sfânta menire
În ani şi vremuri nedatate,
Ea-şi parcurgea în fericire
Fluida-n veci prosperitate.
Căci marea binecuvântare
A celor ce au fost create,
Se-afla în grija-I iubitoare
Completă, in suveranitate.
Şi-n orice nouă dezvăluire
A Forţei Lui cea creatoare,
Venind din veşnica zidire,
Se arăta, dragostea mare.
În Univers, fiind revărsată
Spre bună starea lumilor,
Stătea în glorie, admirată,
Ca sursă a vieţii, a tuturor.
Nemărginita Înţelepciune
Era-n-ntregime apreciată,
Ca singura în lucruri bune
Prin veşnicia prea curată.
Doar fenomenul Luciferic
Ce-a apărut ca din neant,
A-ntins o pată de-ntuneric
Peste-al iubirei sfânt liant.
Şi-n lumea îngerilor sfinţi
S-a-nfiripat cu precădere,
Originea unei vagi dorinţi:
De a conduce prin putere.
,,Să-nalţ scaunul mai sus
De stelele lui Dumnezeu!’’
Vocifera, unde-a fost pus
În slujba sa, din empireu.
Voia pe muntele-adunării
În capul de miază-noapte,
Pe vârful norilor, umblării,
S-arate că în ceruri poate.
Şi că acolo, sus pe munte
S-arate că-ntre Dumnezei,
Întemeiază, o nouă punte
Şi-o nouă ordine,-ntre Ei.
Să fie chiar ca Dumnezeu,
Să aibă slava şi-nchinarea,
Şi Îngerii cei sfinţi, mereu
Să dovedească ascultarea.
Atunci în scumpa veşnicie
El s-a încuibat tulburător,
Prin elementul de-anarhie
Tot mai pregnant acuzator.
Şi-a-nceput ca să susţină
Că în măreaţa guvernare
Şi-n Legea sfântă, divină,
Se poate face schimbare.
S-a angajat de bună voie
Prin logica-i, de-a dovedi,
Că îngerii, nu simt nevoie
De Lege, pentru-a o păzi.
Că Lege-ar pune-ngrădiri
La fiinţe ce-s neprihănite,
Ce în scopuri şi-n gândiri
Sunt complet desăvârşite.
Astfel ’n-ascuns s-a erijat
C-apărător fiind din oficiu,
Al îngerilor, ce i-a înşelat
Întroducându-i în supliciu.
N-au priceput, că în final
Vor fi priviţi ca răsculaţi,
Şi că-n momentul crucial
Puteau să fie îndepărtaţi.
Urmând calea cea aleasă
De Lucifer spre-nfăptuire,
Deşi nu-n totul, înţeleasă
L-au sprijnit în răzvrătire.
Şi-apreciindu-şi măiestria
În luptă cu Dumnezeirea,
Şi-a materialzat filozofia:
„Că Legea strică fericirea.
Că ordinea şi guvernarea
Trebuie-a fi, re-analizate,
Şi-nlocuite cu schimbarea
Fără restricţii proclamate.
Şi, să se conducă fiecare
Prin propria înţelepciune,
Ce o posedă, prin creare
Fără cerinţă-a se supune!”
Şi răspândindu-şi teoria
Spre fericirea existenţei,
Şi-a declamat toată tăria
În spiritul independenţei.
Prin amăgire, fiind prinsă
Şi-oştirea cea neprihănită,
N-a declarat, ca respinsă
Noua gândire răspândită.
După îndelungi orientări
În multe Sfaturi adunate,
S-a decis prin consultări
De al întoarce la dreptate.
Şi s-a-ncercat, şi străduit
Aşa cum Dragostea o ştie,
Să recunoască că-i greşit
Şi să-l convingă, să revie.
Demersuri, au fost făcute
Şi a avut timp de gândire,
Ca-n acţiuni deja-ncepute
Să vadă falsa îndreptăţire.
Trufia însa a fost mai mare
Şi ea l-a-mpiedicat să facă,
Mărturisiri, cerând iertare,
În revenire, sa se-ntoarcă.
Dar când au fost epuizate,
Orice sforţări, s-a declarat
Verdictul Dragostei curate,
Răspunsul de-a fi-nlăturat.
Nemaifiind, nici-un mijloc,
Şi nici altă cale de urmare,
Cerul, n-avea să fie-un loc
Pentru păcatu-n avansare.
Nu se-admitea ca Lucifer,
Cu îngerii săi, ce-l urmau,
Să locuiască-n sfântul cer
În dezbinarea ce-o făceau.
S-a hotărât de-a fi excluşi
Din cerul sfânt şi ordonat,
Şi nici odată din nou puşi
În locul sfânt ce-au ocupat.
Şi-apoi a fost razboi în cer,
Ce-a mai teribilă-ncleştare,
În frunte-având pe Lucifer,
Ce s-a luptat cu disperare.
Şi Mihail, Marele Voievod,
A purtat lupta-ntru salvare
A ordinei, ce cap de pod,
Cerul era, spre răsturnare.
Dar îngerii cei buni şi sfinţi
I-au biruit, şi i-au alungat,
Pe-acei ce multe suferinţi
În cerul sfânt au provocat.
Cu Lucifer pentru anarhie,
Toţi îngerii ce l-au urmat,
Îndepărtaţi, pentru vecie
Au fost din cerul ordonat.
Şi ceilalţi au slăvit în toate
În mod solemn şi adorare,
Pe Creator, ce în dreptate
El i-a salvat dela pierzare.
Şi nici-o pată a răzvrătirii
Nu a rămas în cerul sfânt,
Căci spiritul nemulţumirii
A fost îndepărtat şi-nfrânt.
Şi-astfel, liniştea şi iubirea,
Şi pacea sfântă-au revenit,
Căci printre îngeri fericirea
Mai mult din nou s-a-ntărit.
Aşa trecând de-ncercarea
Prin fenomenul Luciferic,
Şi-au încheiat examinarea
Prin proba cadrului eteric.
Dumnezeu, nu va admite
A doua oară, o încercare,
Pentru-acele fiinţe ispitite,
Ce au trecut învingătoare.
Când ordinea bulversată
A fost din nou, restabilită,
Şi când Legea nemutată,
A fost slăvită, preasfinţită…
Atunci a început Cuvântul,
Ca să-Şi exprime Raţiunea,
Şi cer şi stele, şi pământul,
Toate-au mărit Creaţiunea.
În dragostea-I nemărginită
El teritoriul Său Şi-a-ntins,
Prin ordinea ce-a stabilită
Ce şi pământul l-a cuprins.
Căci o familie,…mai mare,
O altă lume cu inteligenţă,
S-a hotărât ca prin creare
Să fie-adusă, la existenţă.
Şi-astfel, a fost continuată
În planul Lui vasta lucrare,
Cu-o altă lume, întemeiată,
Dup-a Sa sfânt-asemănare.
Flavius Laurian Duverna
19 mai 2008.
