Împlinirea Tainei
Împlinirea Tainei
Azi, dacă auzi glasul Divin, nu-ţi împietri inima
Este-al Domnului Isus, pentru că mult ne-a iubit,
Este vestea cea mai dulce, şi merită toată stima,
Căci la Golgota pe cruce, viaţa sfântă Şi-a jertfit.
Pentru-a omului grea vină, cerul sfânt l-a părăsit
Şi-a rămas pentru un timp fără de slava Sa sfântă,
Aşteptând cu nerăbdare, consternat si-nmărmurit
Văzând cum peste abisul, plin de haos se avântă.
A primit să poarte lupta cu acel ce-a fost Lucifer,
Într-un corp la fel ca omul slăbit de patru milenii,
Şi-a uimit tot Universul precum şi-îngerii din cer,
Plecăciunnea Sa Divină, în momente de vecernii.
S-a plecat fiind supus pân-la moartea de pe cruce
Ca s-aducă mântuirea, lumii-ntregi prin jertfa Sa,
Să restabilească pacea, iar prin liniştea cea dulce
După ce va pune capăt, şi-o sfârşi cu controversa.
Când pe cruce răstignit, a strigat în prag de seară
,S-a sfârşit!’ era anunţul, ce-a dat lumilor în ştire,
Că prin moarte-a biruit, răstignit şi în grea ocară
Împlinind taina ascunsă, demonstrată prin iubire.
Flavius Laurian Duverna