În disperare
În disperare
Când eu trăiam făr-de Tine
Doamne-n lumea de păcate,
N-am adunat, decât suspine
Ce-n lacrimi au fost purtate.
Din ostilitatea crudei soarte
Nu am văzut nici-o salvare,
Nu am avut de nimeni parte
Ca să mă-ajute-n disperare.
Am tot umblat, fără-ncetare
Întocmai ca un călător trudit,
Ca să găsesc, dulcea alinare
Pentru sufletul, greu chinuit,
Să-mi pot găsi o mângâiere
În dorul cel scump de-a trăi,
Să-mi depăşec orice durere
Prin străduinţa grea, de-a fi.
Şi-n disperarea ce-o trăiam
Cu mintea plină de-ntrebări,
Când rezolvarea nu găseam
După prea multe frământări,
Mi-ai dat o veste slvatoare
Şi-ai reaprins în jurul meu,
Lumina cea plină de soare
A dragostei lui Dumnezeu.
Atunci am priceput menirea
Şi sensul ce-l am pe pământ,
Şi m-am vazut lângă iubirea
Jertfită sus, pe-altarul Sfânt.
Şi-am înţeles că am un rost
Isuse Doamne,-n astă viaţă,
Căci pentru mine Tu ai fost
Luceafăr sfânt de dimineaţă.
Aşa am început schimbarea
La stadiul minţii-n caracter,
Îndreptându-mi, orientarea
În planuri noi, ce duc la cer.
Şi-n spaţiul cruntei disperări
A străbătut clar speranta vie,
Prin multe scumpe-asigurări
Că-am să trăiesc, o veşnicie.
Flavius Laurian Duverna
