În Simbol
În Simbol
Când omul l-a sa cădere
Cea dintâi de pe pământ,
A depins de-avea putere
De-ajutorul…Celui Sfânt
Prin a vieţii grea povară
N-a fost singur, părăsit,
Ci prin grija-I, milenară
Domnul Sfânt, l-a însoţit.
El a fost, şi tot El e-încă
Şi la fel, în vremi mereu,
Omului…veşnică Stâncă
Protector, în orice greu.
A fost Scara, cea visată
Când în drum odinioară,
A pus capul, pe o piatră
Iacov în amurg de seară.
Şi-ngeri cari se coborau
Dela cer pân-la pământ,
Prin al său vis împlineau
Planul…Tatălui cel Sfânt.
Ei urcând, purtau povara
Celui pribeag, şi-apăsat,
Căci simbolul, era scara
Domnului ce S-a-ntrupat.
El, a fost flacăra din rug
Care-arzând necontenit,
Către Moise, din belşug
Cu glas dulce i-a vorbit.
Să lepede-ncălţămintea
Căci pământul era sfânt,
Şi să stea smerit’naintea
Veşnicului Său Cuvânt.
A fost piatra unghiulară
Cea de meşteri lepădată,
Dar de-o rezistenţă rară
Fundaţiei cea închegată!
Ea la Templu, a dat tăria
Căci prin sângele jertfirii,
Şi-a pus trainic, temelia
Sus pe crucea răstignirii.
O, Golgota-n arhitectură,
Şi Ghetismani şi Calvarul,
Sunt piloni de anvergură
Care-n Templu ţine harul.
Şi prin har noi continuăm
Să-L clădim din pietre vii,
Şi lucrând să-L terminăm
Spre-a ajunge-n veşnicii!
Flavius Laurian Duverna
