Întâlnirea din văzduh
Întâlnirea din văzduh
La pogorârea Sa-n mărire,
Când tot ochiu-L va vedea,
Pe norul alb şi-n strălucire,
Domnul Hristos va apărea.
Pământu-ntreg, va trepida
Şi stâncile se vor desprinde,
În fund de mări s-or arunca
Şi apele mari le-o cuprinde.
În dezordinea, ce s-o crea
Toti credincioşii-n siguranţă,
Cu ochii-n sus vor rămânea
La ceruri, cu a lor speranţă.
Şi-n întâlnirea, din văzduh
Pe norii, cu fundal albastru,
Vor fi răpiţi de-acelaşi duh
Salvaţi din marele dezastru.
Primiţi în sunet de cântare
De coruri sfinte, îngereşti,
Va fi întâlnirea salvatoare
Din înălţimi şi slăvi cereşti.
Când şapte zile vor zbura
Pân-l-acea mare de cristal,
Îngeri de oşti, va-nconjura
Spre-nălţimi carul triumfal.
Şi-n cer vor primi coroane
Ca semn al marei biruinţi,
Cei răbdatori aici în cazne
Şi-n trecerea prin suferinţi.
Şi vor intra-n sfânta cetate
În frunte fiind Domnul Isus,
Având acolo drept şi parte
Prin jertfa sfântă ce-a adus.
Flavius Laurian Duverna