Isus, mi-este-al meu adăpost
Isus, mi-este-al meu adăpost
Isus, mi-este-al meu adăpost
În orice timp şi-mprejurări,
Şi-n voia Lui las viaţa mea
Când trec prin grele-ncercări
Şi prin multiple strâmtorări.
Mă-ncredinţez în mâna Lui
Ca Stâncă a vieţii mele tare,
Ce mă ascunde şi mă ţine
Sub pavăza Sa protectoare
Şi îmi dă viaţa, prin salvare.
Isus, mi-este al meu adăpost
În vremuri grele de furtună,
Când vânturi suflă în rafale
Când pe cer norii se adună
Şi trăznetele în slăvi răsună.
Sub scutu-I cel bun şi dulce
M-aşez ferm şi prin credinţă
Cred, că El e la drepta mea
Pentru-a mă duce-n biruinţă
Să trec de greu şi suferinţă.
Isus, mi-este-al meu adăpost
Când vuietul mării în valuri,
Se-aude de la mari distanţe
Sfărmându-se în semiarcuri
Cu forţa lor lovind în maluri.
Nu mi-e teamă de-orice-ar fi
Căci Domnul mă sprijineşte,
Purtându-mi de grijă-ntruna,
Cu-al Său braţ mă ocroteşte,
Prin îngeri sfinţi mă păzeşte.
Flavius Larian Duverna
31martie 2012