Iubirea Doamne, cea Divină
Iubirea Doamne, cea Divină
Iubirea Doamne, cea Divină
Ce la Calvar Ţi-ai arătat,
Păcatul lumii L-a purtat
Şi nu-mi mai e deloc străină,
Căci viaţa mi-a făcut senină
Spunându-mi că m-a salvat!
Primind-o-n sfântă bucurie
Din Ea mi-am făurit un crez
Şi viaţa-n Ea mi-o desfătez
Privind nespusa-I măreţie
Cu drumul Ei spre veşnicie,
Şi zi de zi, mă minunez!
Iubirea Doamne, cea sublimă
Superbă prin al Ei mister,
Salvându-mă ca să nu pier
Speranţa sfântă mi-o animă,
Credinţa nu-mi mai e minimă
În drumul ce merg căte cer!
Iubirea-Ţi Doamne, m-a-ntărit
Prin a Ei scumpă măreţie
De-a crede-n Ea mai cu tărie
Că pentru mine S-a jertfit,
Să pot fi Doamne, mântuit,
Scăpat de-a morţii grea urgie!
Iubirea Doamne, cea duioasă
Ce-n suferinţă S-a rugat
Şi pe duşmani, Ea i-a iertat,
M-ajută-n drumul către casă
Ca viaţa să-mi fie frumoasă,
Iubind în Duh, cu-adevărat!
Şi-aşa vreau ca să vieţuiesc,
Ca să mă port, asemeni Ei
Cu fraţi şi cu duşmanii mei,
Ca fiu al Tatălui Ceresc,
Pe drumul ce călătoresc,
Turnând din mirul dragostei!
Flavius Laurian Duverna
19 noiembrie 2012
