Jertfa Mariei
Jertfa Mariei
Printre multele-I…minuni
Ce le-a făcut Domnul Isus,
Cu posturi şi cu rugăciuni,
Cuvintele sfinte ce-a spus
Femeei, că-i deplin iertată
De viaţa ei prin desfrânare,
Au fost ca roua cea curată,
Minunea vie, cea mai mare.
Când a iertat-o, pe Maria,
‘N dragostea copleşitoare,
În sufletu-i, s-aprins făclia
Iubirii scumpe, salvatoare.
Şi când a sosit momentul
Să dovedească mulţumire,
A dat pe faţă ataşamentul
Prin gestul său de umilire.
În vasul spart de alabastru
Şi-a amintit…faptele grele,
Închisă-n cumplitul castru
Al celor şapte duhuri rele.
Ele-o ţineau strâns legată,
Însă-n dragostea cea mare,
Le-a izgonit, şi dezlegată,
Maria-i plânge la picioare.
Cu mirul ce l-a cumpărat
De Nard curat, mirositor,
Ea capul I l-a-mbălsămat
Ungându-L ca, Mântuitor.
Cu părul său bogat şi lung
Picioarele sfinte-I ştergea,
În timp ce lacrimile-i curg
Şi mii de-ar fi n-ar ajungea!
Astfel, au fost amestecate
Şi mir şi lacrimi… laolaltă,
Că-i liberă de mari păcate
Din viaţa-i cea blestemată.
Si să se-aprindă şi să ardă
În suflet dragostea divină,
Că a primit o vorbă caldă
Salvând-o dela grea ruină.
Flavius Laurian Duverna
