La Domnul Vieţii…

martie 15, 2012

La Domnul Vieţii…

La Domnul Vieţii am venit
Din lumea aceasta efemeră
Nu-nduplecat de o himeră,
Ci pentru că mi-a răsărit
În suflet dorul cel mai sfânt
Pentru măreţul Său Cuvânt.

La Domnul Vieţii am venit
Din lumea aceasta de păcat
Simţindu-mă că-s vinovat,
Cu sufletu-mi trist şi zdrobit
Ca să găsesc liniştea dulce
Şi am aflat-o, sus la cruce.

La Domnul Vieţii am venit
Să aflu pacea, mângâierea,
Balsamul ce-alină durerea
Şi doru-mi de-a fi mântuit
Prin Jertfa sfântă din Calvar
Prin care s-am iertare-n har.

La Domnul Vieţii am venit
Ca să-I cunosc a Lui iubire
Ce-n actul suprem de jertfire
La Golgota a fost răstignit,
Ca Viaţa Sa să mi-o dea mie
Să-I cânt o-ntreagă veşnicie.

Flavius Laurian Duverna
13 februarie 2012

Comments are closed.