La râurile Babilonului
La râurile Babilonului
(Cuprinde Ps. 137.)
Pe malurile încântatoare ale râurilor Babilonului
Şedeam jos, în captivitatea noastră, şi plângeam,
Când ne aduceam aminte de desfătările Sionului
Pe un pământ străin, unde străini de dor tânjeam.
În sălciile din ţinutul acela cu crengi mirositoare
Ne atârnasem harfele, să ne închinam Domnului,
Căci asupritorii noştri, cereau bucurie în cântare,
Zicând:,,Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”
Cum să cântăm noi cântările sfinte ale Domnului,
Pe un pământ străin? Ierusalime, dacă te voi uita,
Şi nu mă voi ruga pentru tine, şi binele poporului,
Atunci să-şi uite dreapta mea tăria şi iscusinţa sa!
Să mi se lipească limba de cerul gurii-ntotdeauna
Dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, în pribegie,
Dacă nu voi face din Ierusalim, meditand întruna
Culmea bucuriei mele, culmea fericirii în veselie!
O! Adu-Ţi aminte, o Doamne, de copiii Edomului
Ce ne vreau pieirea, punându-ne-n a focului pară!
Care în ziua nenorocirii noastre şi a Ierusalimului,
Ziceau: ,,Radeţi-l, radeţi-l din temelii!” Să piară!
Ah, fiiica Babilonului, dată pradă pustiei ca năluca
Ferice de cine-ţi va întoarce la fel tot ce ţi-ai dorit,
Răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca,
Pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de-o stâncă de granit!
Flavius Laurian Duverna
