Lucrarea de schimbare

august 22, 2013

Lucrarea de schimbare

Lucrarea mare de schimbare
Din firea-mi cea pământească
Doamne-n cea duhovnicească
Nu prea se face la-ntâmplare,
E-un rod al muncii-obositoare!

În viaţa mea cea trecătoare
Prin rugă trebuie să stăruiesc
Cuvântul Sfânt să-L împlinesc,
Să lupt cu eul, până moare
Privind la Jertfa salvatoare!

Lucrarea Doamne, de ’nnoire
Cu-n caracter pur pentru cer
Nu pot s-o fac într-un ungher,
Căci ea e-o amplă pregătire
‘N războiul pentru nemurire!

Lucrarea nu-i prea fericită,
Că-i cizelată prin probări
Şi luminează-n strâmtorări,
Prin încercări stând întărită,
Şi în testări, fiind lămurită!

Lucrarea Doamne, de zidire
A casei pusă sus pe munte,
Întâmpină necazuri crunte
Pentru acel, ce-a lui clădire
S-atragă vrea orice privire!

Cuvântul trebuie s-asculte
De vrea să fie astfel zidită,
Pe Stânca Vieţii, neclintită,
Sub ploi şi vânturile multe
Ce vor izbi-n ea cu insulte.

Pe Tine Doamne, Stânca Vie
Vreau să-mi clădesc locuinţa,
Vreau să-mi exercit credinţa
Spre slava Ta cu vrednicie,
Şi gându-nalt spre veşnicie,

Şi-n cântări sacre-n bucurie
Spre casa noastră cea de sus,
Unde o Doamne Tu Te-ai dus
Spre-a reveni, prin măreţie
Glorie-n veci, să-Ţi aduc Ţie!

Flavius Laurian Duverna
15 noiembrie 2012

Comments are closed.