Mai marii lumii, efemere
Mai marii lumii, efemere
Mai marii lumii, efemere
Fără temeri de Dumnezeu,
Dorind să aibă-un apogeu
Avizi de forţă şi putere,
Îşi împart lumea între ei
După politici şi doctrine
De adevăr cât mai străine,
Lipsiţi de simţul datoriei.
Al datoriei, ce-şi asumă
De sarcini că e purtătoare;
Dar naţiuni, limbi şi popoare
Sub ordinea lor se sugrumă,
Căci nu mai vor să ia aminte
La declaraţii, cum au zis,
La toate câte au promis
Şi-au făgăduit, mai înainte.
În ale lor, mari întruniri
Pe care-n cor le patronează
Şi le anunţă cu emfază,
Nu sunt deloc descoperiri
Că-i preocupă buna stare
În grija ce zic că o poartă,
Supuşii s-aibă aceeaş soartă
Din propriile lor popoare.
A dispărut simţul dreptăţii
Prin scopurile lor infame,
Prin acţiuni cât mai profane
Dând frâu liber nedreptăţii
Care striveşte sub călcâi
Voinţa liber exprimată
Prin legi deja, garantată,
De formă doar, pe locu-ntâi.
Dar va veni o zi în care
Prin nedreptăţi ce au făcut,
Nu vor avea nici har nici scut
Mai marii lumii-n judecare,
Ce naţiunile şi-au torturat
Prin faptul că le-au asuprit
Şi drepturile le-au strivit,
Şi sub mizerie le-au apăsat.
Flavius Laurian Duverna
04 noiembrie 2012
