Marea Minune
Marea Minune
Când pe pământ, în corp uman Te-ai întrupat
Să împlineşti întocmai voia Tatălui Cel Sfânt,
Ah! Isuse Doamne, cerul întreg fiind eclipsat
De slava Ta, n-a înţeles, misterul din Cuvânt!
Prin viaţa ce-ai trăit-o aici, în ascultare sfântă
În care Te-ai supus curat la suflet consacrării,
Ai mers la Golgota, pe calea cea mai strâmtă
Ca o pildă şi model, ce arătau drumul salvării.
Ne-ai pregătit astfel prin dăruire şi prin umilire,
Prin viaţa sfântă pusă pe cel mai crâncen altar,
Cea mai frumoasă şi cea mai scumpă mântuire
Din cel mai negru şi oribil, şi macabru coşmar.
Te-ai ridicat, crescând aşa… ca din pământ arid
Şi ai primit tăcând la Golgota, blestemul morţii,
În faţa ei ai stat neprihănit fiind complet placid,
Nu te-ai ferit şi ai purtat iubind emblema morţii.
Oh, şi pentru noi, Tu ai urcat cu greu Calvarul
Ducând în spate crucea, cea grea, osânditoare,
Şi-astfel ai revărsat iubind din abundenţă harul
În dragostea ce Te-ai jertfit, ca preţ de salvare.
Din guvernarea morţii crude, crunt apăsătoare
În timpul celor şase mii de ani asupra omenirii,
O, Doamne, prin dragostea-Ţi nespus de mare
Tu iarăşi ne-ai recuperat, prin planul mântuirii!
Suntem reaşezaţi în ordinea cea sfântă şi divină,
Şi ne-am recăpătat locul, în planul de creaţiune,
Ca pacea să-şi reintre iar în rosturile ei, deplină,
Şi-n Univers să se proclame, marea Ta minune!
Flavius Laurian Duverna
