Mi-e dor să fiu…
Mi-e dor să fiu…
Mi-e dor să fiu, lângă Tine
Isuse scump… nedespărţit,
Şi din priviri calde, senine
Să pot simţi, cât m-ai iubit.
Să pot vedea iubirea mare
Plecată-n staul, la Betleem,
În omenească întruchipare
Deumnezeu, etern Suprem.
Şi-aş vrea, sa pot înţelege
Planul trecut prin veşnicie,
Cum pentru măreaţa Lege
Ai fost chezaşu-n garanţie.
A trebuit din cer, să cobori
Aici, la omul ce-a păcătuit,
Şi viaţa să-Ţi dai şi să mori
Pe cruce-n chinuri răstignit.
Să pot cu mintea mărginită
Ca să pricep ce-i ispăşirea,
Prin moartea clar dovedită
Să pot vedea, neprihănirea.
Prin jertfa vieţii Te-ai făcut
Şi sfinţire, şi răscumpărare,
Şi pentru omul, ce-a căzut
Ţi-ai dat viaţa, spre salvare.
Atât de mare a fost iubirea
Pentru-omul căzut, păcătos,
De-a trebuit, Dumnezeirea
Să se coboare… din cer jos.
Şi-n firea lui pământească
Isuse Doamne, s-osândeşti
Păcatul, să nu mai renască
În viaţa ce-ai s-o dăruieşti.
Mi-e dor tare, de a strânge
La piept iubirea Ta curată,
Când liniştiţi anii vor curge
Prin veşnicia mult sperată.
Să fiu mereu în preajma Ta
În garda sfântă… de onoare,
Când multe lumi vom vizita
Ca să-Ţi slujesc, în adorare.
Flavius Laurian Duverna
