Nedreapta Osândire
Nedreapta Osândire
Într-o-nsorită zi de primăvară
Cu cerul ei albastru şi sublim,
Pe străzile oraşului Ierusalim,
Trecea un Om ducând povară
În spate-o cruce grea de lemn,
Ca o dovadă c-a trăi-I nedemn.
Naintea cetei de ostaşi romani
Cu greu păşea Cel condamnat,
Cu chip palid şi capu-ncoronat
Cu spini, de către cei duşmani;
Că Împărat, Isus argumentase
Că este, şi astfel le confirmase.
Noroade multe, se îmbulzeau
În drum spre muntele Golgota,
Ca Osânditul să plătească nota
Prin răstignire, căci aşa voiau
Sentinţa pentru Cel care mereu
Spunea, că e Fiul lui Dumnezeu.
Sub greutatea crucii, în sfârşit
El a căzut, nemaiavând puteri,
S-o ia în ziua acelei primăveri
Spre a o duce, la locul stabilit…
Păcatul lumii întregi, Îl apăsa
Find cuprins deplin în jertfa Sa.
Dar Simon din Cirena, calător,
A fost silit, s-o ducă până sus
În locul Celui condamnat, Isus,
Ca răstignit pe ea pentru popor
Prin planul scump de mântuire
El să ne-aducă, eterna izbăvire.
Flavius Laurian Duverna
26 martie 2012
