O, dulce Mamă!
O, dulce Mamă!
O, dulce mamă, fiinţă scumpă sufletului meu
Ce-ai fost înveşmântată, în nimbul frumuseţii;
Cu chipul blând şi tandru, şi fin de marmoreu,
Aşa mi-ai fost, şi mi-ai rămas în mersul vieţii!
Gravat, pe pânza amintirilor, cu stropi de aur,
În sufletu-mi copilăresc şi-adolescent al vieţii,
Tu astăzi de-ai mai fi, din ramuri verzi de laur
Ţi-aş împleti cunună, s-o porţi în anii tinereţii.
Împodobită-n haru-I, de Cel Sfânt cu energia
De-a procrea, continuând în vasta Lui lucrare,
Chiar de-ai suportat dureri, avuta-I şi bucuria
În existenţa alte vieţi, prin dragostea ta mare!
O, dulce mamă, cu chipu-asemenea-îngeresc
În glas de cântec, am supt la sânu-ţi hrănitor;
Carne din carnea ta, şi fluid sângele-ntregesc
În mine chipul tău, după voinţa celui Creator!
Şi-acum, mă plec în reverenţă-n amintirea ta!
Peste şirul de ani, ce trecut-au mulţi la număr,
Eu te ador şi te respect, şi niciodată n-oi uita,
C-am fost în grija-ţi, ce apăsa pe al tău umăr!
Tu m-ai vegheat, cu-acea dorinţă scrutătoare
Ce numai dragostea de mamă demonstrează,
Ca-n anii aceia fragezi să urc spre dezvoltare
Să pot pricepe-n viaţă, iubirea ce-nsemnează!
Flavius Laurian Duverna
07 martie, 2010
