O, Ţară scumpă!
O, Ţară scumpă!
O, ţară, scumpă ţară, nădăjduită secole de-a rândul
De copiii peregrini, ce te-au ţinut cu drag în gândul,
De a-l vedea-mplinit odată, în preasfânta împărăţie
Când lupta s-o termina, şi-o-ncepe marea veşnicie!
Atunci, la început de vremi, ce nu se vor mai socoti
În lunga lor desfăşurare, când drepţii toţi s-or linişti,
Atunci, gusta-vom în bucurie, acele mari făgăduinţi
Ce azi, le vedem de departe, sfinte şi dulci năzuinţi.
O, ţară, sfântă ţară, cu plaiuri veşnice de frumuseţi!
Spre tine gându-mi-ndrept, ca şi toţi marii apologeţi,
Ce te-au cântat cu aprig dor, până la marea-ntâlnire,
Când bucuroşi ne-om simţi, în starea de neprihănire!
Recunoscători pe veci, că-n planul de răscumpărare
Am fost prinşi în jertfa vie, a dragostei mântuitoare,
Slav-om da lui Dumnezeu, mărindu-I numele-n veci
Că am păşit în tine ţară, trecând de zidul morţii reci!
Vom fi prinşi în rândul sacru, al lumilor ce niciodată
Nu au cunoscut durerea din cruda moarte blestemată,
Şi ne-om bucura etern, că ţara, cea bună şi făgăduită,
Ne-a dat-o Domnul moştenire, fiind dorinţa-mplinită.
Flavius Laurian Duverna
