Odiseea Mesianică ( I )
Odiseea Mesianică ( I )
Evocare Biblică
Partea I -a
Vestea Bună
,,Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie,
între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi
va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul”.
Genesa 3, 15.
A fost odată,… de demult,
Trecut-au două mii de ani,
Un mare freamăt şi tumult
Care-a durat, aşa de mult
În tot imperiul, la Romani.
Şi-a fost un mare Împărat,
Şi-n vremea aceea arătată,
Poruncă el prin lege-a dat
Ca-n imperiu-n lung şi-n lat
Să se înscrie, lumea toată.
Dela copil, cel nou născut,
Şi pân-la omul cel bătrân,
În spiţa de neam el trecut
Cu numele său cunoscut
În liste scrise… ce rămân.
Să îşi indice a lui origine,
Să-şi caute-a sa seminţie,
De unde neamul îi revine,
Şi-obârşia, fie-n vechime
Acolo omul să se înscrie!
Căci Împăratu-acela mare
Cezar August, cel vestit –
A vrut prin lege numărare
A lumii de sub guvernare,
’N-al său Imperiu stăpânit.
Ce oameni are-n cârmuire
A vrut să afle clar, să ştie,
Căci pacea în a sa gândire
Îi sta în gândul de-nfrăţire
Ca ea-n Imperiul tot să fie.
Şi-astfel, poruncă, a ieşit
De la acest mare Împărat,
Ca-n tot pământul cucerit
Aşa cum ea s-a răspândit
Să fie cum… s-a decretat.
Ca-n toată a sa împărăţie
Numărătoarea să se facă,
Şi orice om să se înscrie –
Fie că-i singur, ori familie
În ginta lui el să se treacă.
Astfel, a trebuit ca fiecare
Să meargă… în cetatea lui;
Şi au pornit, mulţime mare
În şiruri lungi, obositoare –
De-a-mplini voia Cezarului.
Nu trebuiau ca să-ntârzie!
Porunca lege-acum era –
Şi-n toată marea-mpărăţie
Ţinută clar sub observaţie
Orişice om, strict o păzea.
Era un stres în frământare
Din zorii zilei până-n noapte,
Ca pân-la clipa de-nserare
Sub grija cea apăsătoare
De loc să fie, mai aproape.
Şi peste tot în lung şi-n lat
Îşi căutau ginta şi neamul,
Cum ordin clar fusese dat
De către marele Împărat
Şi hotărât, era programul.
Aşa porni cam de departe,
Din Nazaret, din Galileea,
Şi Iosif, cum scrie-n carte
Cu convoaiele aglomerate
Spre Betleemul din Iudeea.
Şi calea lungă-i era-nceată
Cu-a lui logodnică, Maria,
Ce tocmai era însărcinată
Şi vremea-i era anunţată,
Având să-L nască pe Mesia.
Căci înainte de căsătorie
Un înger noaptea prin vis,
Lui Iosif i-a vorbit, să ştie,
Că chiar de nu au cununie
Să n-aibă îndoială, i-a zis:
,, N-ai teamă de-a ta Marie,
Căci ea, ceeace-a zămislit,
Prin Duhul Sfant şi în tărie,
Spre viaţa lumii-n veşnicie
Cuvântul vieţii, a adeverit.’’
,, Şi iată că va naşte-un Fiu,
Şi numele-I vei pune, Isus,
Va fi în veci de veci, Cel viu
Mântuitor lumii din pustiu –
La Tronul preasfânt de sus!”
Acestea toate s-a-ntâmplat
Pentru-mplinirea ce vestise,
Din timpul foarte-ndepărtat
Că omul nu va sta-n păcat,
Exact, cum proorocul zise:
,, Fecioara va fi-nsărcinată,
Semnul că un Fiu va naşte!”
Iar Iosif a-nţeles de-ndată
C-are-o solie încredinţată
Minunea, făr-a o cunoaşte.
Când el din somn s-a trezit,
Făcut-a aşa cum poruncise
Îngerul, care-n vis i-a vorbit
Prin Duhul Sfânt, şi lămurit
Şi-n mintea lui, se liniştiise.
După vedenie, el s-a temut
S-o lase-n ascuns pe Maria,
Cuvântul cel sfânt a crezut
Şi L-a păstrat în piept tăcut
Şi-astfel, a onorat căsătoria.
Acum mergeau la înscriere;
Ca şi-o familie, ei fiind uniţi
Şi-n clipe bune, şi-n durere
Se străduiau, cu precădere
De-a fi astfel, nedespărţiţi.
Mergeau cu inima deschisă
Mulţumind Celui Prea Sfânt,
Căci voia Lui, le e prescrisă
Aşa cum în Scripturi e zisă
Prin minunatul Său Cuvânt.
Tăcea Maria, când mergea
Dar gândurile-i se deschid,
La lucruri ce-acum pricepea
La spiţa orginei, ce curgea
Din neamul Regelui David.
În drumul lung, şi-obositor
În grija lor de-a se înscrie,
Avea un semn prevestitor,
Cel anunţa, pe Pruncuşor
Semn de dureri şi bucurie.
Semn că ceasul e aproape
Vestirea să se-mplinească,
Şi teama-n suflet îi încape
Ca norii-n revărsări de ape
Gândind la solia cerească.
Cum ea a fost hotărîtoare
Venită de la Cel Preasfânt
În Dragostea-I salvatoare
În planul de răscumpărare
A omului,… de pe pământ.
Şi după cum îngerul Gavril
La vizitare, atunci i-a spus,
Că-avea să nască un copil
Ca floarea albă din April –
Cu numele cel sfânt, Isus…
Speranţa de-a se înfăptui
În mintea-i mereu socoate:
,, Pentru că El, va mântui
Şi-n dreapta lui va ţintui
Ale poporului,… păcate.”
,, Şi-aşa cum zice în Isaia
Chiar numele-I ,,Emanuel”
Ce-L descrisese profeţia,
Cum traversează veşnicia
E-o referire,…pentru El.”
,,( Dumnezeu este cu noi )
Dupa cum zice tălmăcirea,
Înseamnă că nu dă-napoi
Ci-n judecata cea de-apoi
Prin viaţa-I va da izbăvirea.”
Vedea că timpul împlineşte
Acel cuvânt ce-a fost rostit,
Ca s-o-ntărească sufleteşte
Şi încă-n minte-i stăruieşte,
Să n-aibă teamă de sfârşit.
Şi cugeta cum,,Plecăciune!”
,, Căci mare har ţi s-a făcut,”
Erau vorbele calde şi bune
Ca nişte melodii pe strune –
Prin înger spuse la început.
Apoi prea-nalta asigurare:
,, Dumnezeu este cu tine!”
A fost o sfântă înviorare
A Dragostei mântuitoare,
I-au potolit orice suspine.
,, Căci binecuvantată eşti,
De-acuma tu între femei,”
Erau rostirile, cele cereşti
Prin hotărâri Dumnezeeşti,
Cuvinte dragi, ‘n-auzul ei.
Ce mult atunci s-a tulburat
De prea frumoasele cuvinte,
Când îngerul, le-a adresat
Ca mesager din cerul ‘nalt
S-o pregătească din-nainte!
Când a simţit, că-i o urare
În sinea ei, mult se-ntreba,
,, Cum, se vor împlini oare
,, Cuvintele-ncurajatoare?”
Şi-n gândul ei se frământa.
,, Să nu te temi acum Marie!
Căci tu ai o nădejde mare;
La Dumnezeu ce toate ştie
Că-i hotărât din veşnicie –
Ai căpătat har şi îndurare!”
,, Şi iată, vei fi însărcinată
Şi vei năştea unicul tău Fiu,
Căci fecioria-ţi prea curată
Ca floarea albă, nepătată,
A fost aleasă, precum ştiu!”
,, Cum aceasta se va face
Căci eu nu ştiu de bărbat?”
Îngerul i-a spus că-n pace,
Şi că-n timpuri cu soroace
Se va-mplini ce-a anunţat.
,, Acum Fiul, ce-L vei naşte
E un dar sfânt venit de sus,
Îl vei numi şi-L vei cunoaşte
Din ierburi şi azimi de Paşte
Cu numele cel sfânt, Isus!”
,, Căci asupra-ţi Duhul Sfânt
S-a pogorât şi S-a întrupat;
Spre a împlini acest cuvânt
Din cer venit-am pe pământ
Şi lângă tine-acum am stat!”
,, Puterea Lui te va umbri –
A Celui Sfânt şi Prea Înalt,
Şi fiinţa ta, de-acum va fi
Prin Pruncul ce va străluci,
O piatra scumpă de bazalt.”
,, Pruncul care se va naşte
Chemat este spre a fi Sfânt,
Şi Dumnezeu Îl recunoaşte
Mai sus de-a cerului oaste,
Ca Fiul Său, de pe pământ.”
,, În veci de veci va-mpărăţi
Peste-a lui Iacov casă toată,
Căci Singur… Împărat va fi
Cu nimenea, nu va împărţi
Domnia, ce-i va fi predată.”
,, Scaunul Său de domnie
De Dumnezeu va fi întărit,
Şi-aceasta Nouă Împărăţie
Cu pace sfântă-n armonie
În veci va sta, fără sfârşit.”
,, Căci orişice cuvânt rostit
Venit ca dulce mângâiere,-
Din ceru-n forţa-I de granit
La Cel Preasfânt nu e lipsit
De-a Sa-mplinire şi putere!”
,, Iat-acum, că şi Elisabet,
Care ţi-e rudă, a zămislit
Un fiu care va fi-un profet,
Prin titlul purtat ca antet-
Şi-o drege drumul părăsit.”
,, Ajunsă în ani la bătrâneţe
Când a aflat de vestea bună,
Se simte-acum ca-n tinereţe
Împrăştiind la toţi ,, Bineţe ”
Şi ea este-ntra şasea lună!”
Astfel, îi revenea în amintire
Ce a răspuns la glasul sfânt:
,, Să mi se facă” – în smerire-
,, Prin scumpa Ta Neprihănire
,, După al Domnului Cuvânt!”
Flavius Laurian Duverna
Va urma, partea a II -a
