Podul Dragostei
Podul Dragostei
Podul Dragostei divine
Peste hăul mare, întins,
A ajuns şi pân-la mine
Din cerul cel necuprins.
Dacă păcatul cel greu,
El prăpastie, -a produs
Între om şi Dumnezeu,
Podul vieţii, a fost pus.
Cel mai sfânt material
Pus la buna Lui zidire,
A fost darul, dar ideal,
Din Tatăl a Lui mărire.
Din El Însuşi S-a luat,
Şi-ntr-o lume pârjolită
De blestemul în păcat,
Calea-a fost bătătorită.
Sfânta Sa, bună voinţă
Din planul de mântuire,
S-a văzut cu prisosinţă
Prin cereasca-I umilire.
Al Său propriu caracter,
Propriul Său corp divin,
Au venit de sus din cer
De-a face podul deplin.
Fiind clădit cu măiestrie,
Îmbrăcând umanitatea,
Piatra-n cap de temelie
N-a pierdut Divinitatea.
Şi-astfel podul construit
A ţinut, nu s-a dărâmat,
Fiind pe Dragoste clădit
El prin vremi, a rezistat.
Oricine pe el va merge
Orice suflet, ce-i trudit,
În Dragoste va-nţelege
Cât de mult a fost iubit.
Lumea, o! atât de mult
Iubită-i de Dumnezeu,
Şi pe pod cei ce ascult
Înspre cer, urcă mereu.
Flavius Laurian Duverna
