Privelişte
Privelişte
O, Soare maiestos şi dulce, în apus de soare,
Pe cer, în seara aceasta, eşti atât de minunat!
Magnifică-i privirea ta, poză în aur lucitoare,
Aşa cum Domnul Sfânt, măreţ te-a-ncununat!
Încet şi lapidar, sublim cobori înspre amurg
Ducând spre asfinţit, lumina revărsată, clară,
Şi clipele superbe, ce-n susur dulce ele curg,
Sunt clipe de extaz, având o frumuseţe rară!
Privind spre cer, la stelele care sclipind apar,
Şi ele-s mii, şi zeci de mii, spre contemplare,
Văd cum preamăresc tacit, fără cuvinte chiar,
Pe Cel, care un rost le-a pus în sorţ la fiecare.
Ele-şi parcurge, traiectoriile lor nestingherit
Prin Universul cel sublim, presărat de galaxii,
Spre slava Celui, ce prin puterea-I, le-a zidit
Şi stau în spaţiul lor, cel rânduit din veşnicii.
Cât de frumoasă-i noaptea,-n zorii dimineţii,
Când reapari, tu Soare, la orizont, în răsărit!
Cu tine-ncepe, să pulseze tainic fluxul vieţii,
Când calea îţi parcurgi, asa cum El a plănuit.
Luminător al zilei, supra-numit: ,, cel mare,’’
Despărţitor al zilei albe, de negrul întuneric,
Tu glorie şi slavă dai, prin veşnica iluminare,
Lui Dumnezeu, în drumul tău de foc, feeric.
Stăpânitor al zilei, sublim îţi reverşi lumina
Ce face ca să crească, sămânţa pusă în glie;
Când vine noaptea, peste tot întinzi cortina
Şi pe cer apare Luna, regina nopţii-n poezie.
Luminător mai mic, ea îşi continuă călătoria
Pe bolta cerului, cu stele mii, – scânteietoare,
Împrăştiind, cu razele-i de-argint monotonia
Tumultului tăcut, al zilei muncii prin lucrare.
Guvernatori, orânduiţi pe veci de Dumnezeu,
Pe cer ca nişte martori, care să marcheze clar,
Şi vremile şi zilele, şi anii vieţii scurşi mereu,
Voi demonstraţi astfel, aportul vostru solitar!
Voi spuneţi tandru, şi mărturisiţi fără cuvinte,
Dela o zi la alta iar, despre Puterea Creatoare,
Despre Iubirea Sa, exprimată în rosturi sfinte,
Din veşnicii în veşnicii fără umbră de mutare!
Flavius Laurian Duverna
