Privind Veşnicia
Privind Veşnicia
Privind în Scriptura sfântă
La veşnica viaţă promisă,
Dorul imens mă frământă
Căci făgăduinţa-i…scrisă.
Ceea-ce ochiul, n-a văzut
Şi nici urechea, nu a auzit,
Prin inimă, nici n-a trecut,
Domnu-n cer le-a pregătit.
Ele vor fi scumpa răsplată
Ce-n veşnicie se va-ntinde,
Şi mântuiţii, n-or să poată
Nici socoti şi nici cuprinde.
Căci comorile din Paradis
Vor fi complet cunoscute,
Prin bucuriile de nedescris
Doar când ele-or fi văzute.
Şi când vom fi faţă, în faţă
Cu bunul Tată, Dumnezeu,
Vom şti cum e eterna viaţă
Trăită-n vremuri de-apogeu.
Când toţi, laolaltă-n iubire,
Vom fi o limbă şi-un popor,
Cea mai frumoasă glăsuire
Va răsuna-n imn triumfător.
Acolo toţi se vor cunoaşte
Asa cum ei sunt cunoscuţi;
În dragoste vor recunoaşte
Că sunt din fiii cei pierduţi.
Comuniunea sfântă, curată
Şi viaţa clară, armonioasă,
Vor fi o parte din răsplată
Ajunşi stăpâni, la ei acasă.
Şi-acolo minţi nemuritoare
Vor contempla cu bucurie,
Splendoarea vieţii viitoare
Minuni şi taine,-n veşnicie.
Vrăjmaşul rău nu va mai fi
Cu-a sa putere de-amăgire,
Căci nimeni, n-o mai auzi
Un glas străin spre ispitire.
Şi-orice talent, şi facultate
Îsi vor ajunge, scopul pus,
Va creşte-orice capacitate
Prin dezvoltare tot mai sus.
Acumulând noi cunoştinţe
Minţile, nu vor mai obosi,
Şi cele mai sublime ştiinţe
Cu noi orizonturi, vor sosi
Întreprinderi cât mai mari
Vor fi, între timp realizate,
Şi-aspiraţiile cele mai tari
Vor fi atinse-n studii toate.
Şi cele mai măreţe ambiţii
Vor fi în totul, îndeplinite,
Făcând invenţii, ale minţii
Obiective, văzute şi trăite.
Şi totuşi multe vor rămâne
Noi culmi măreţe de urcat,
Ce s-o-ntrece, să se-ngâne
Cu mari minuni de admirat.
Comorile de ştiinţe create
În Universul, cel nesfârşit,
Deschise-or fi şi cercetate
De sfântul popor, mântuit.
Eliberaţi de cruda moarte
Neobosiţi, vor lua zborul,
Spre alte lumi îndepărtate
Ce le-au ţintit atâta dorul.
Şi-n bucurii, de nedescris
Toţi sfinţii noului pământ,
Vad răsplătirea acelui vis
De secole scris în Cuvânt.
Comori noi, de cunoştinţe
Veacuri întregi acumulate,
Vor contempla în credinţă
Venind din lumi imaculate.
Fără a avea de ce se teme
Privesc la slava creatoare,
La sori şi stele, si sisteme
Ce-n jurul Tronului răsare.
Şi anii scumpi ai veşniciei
Ce s-or desfăşura, mereu,
Vor fi-n consensul bucuriei
De a-L slăvi pe Dumnezeu.
Căci lupta mare s-a sfârşit
Şi păcătoşi, nu mai există!
Şi Universu-i, tot limpezit
De tragedia cea mai tristă.
Un singur puls de armonie
Va fi prin toată creaţiunea,
Şi-n cea mai dulce bucurie
Va progresa înţelepciunea.
Căci Tatăl Sfânt, a întregit
Prin Fiul Său, Hristos Isus,
Pământ şi cer, ce le-a unit
Şi pacea sacră-n ele-a pus!
Dela Cel, ce-a creat toate
În zile ce-or fi nesfârşite,
Veşnica viaţă va străbate
Prin lumi şi spaţii infinite.
Dela invizibilul, atom mic
Pân-la lume-atât de mare,
Ne mai umbrite de nimic
Vor fi-n deplină ascultare.
O! Şi toate cele însufleţite
Din vasta lor nemărginire,
Vor declara, fiind fericite:
Că Dumnezeu este Iubire!
Flavius Laurian Duverna
