Să calc în sfânta-Ţi urmă!
Să calc în sfânta-Ţi urmă!
Să calc în sfânta-Ţi urmă
Aş vrea iubitul meu Păstor,
Tu permanent porţi grija oilor
De-a nu se depărta de turmă,
Spre-a cădea-n ghiara lupilor
Ce dau târcoale staulelor,
S-agaţe, pe cele din urmă!
Să calc în urma-Ţi sfântă
Aş vrea, că Tu îmi eşti Păstor
Cel ce duci turma, la izvor
Când păsărele-n triluri cântă!
Spre slava Ta, de Salvator,
Pentru că-mi eşti Mântuitor
Inima-mi spre cer se-avântă!
Să calc aş vrea pe urma Ta,
Căci bun Păstor îmi eşti Isuse!
La verzi păşuni oile-Ţi duse
Pe Tine veşnic Te-or urma,
C-a lor dorinţe ce-s nespuse
Prin dragoste sunt suprapuse
De-a fi cu Tine şi cu turma!
Flavius Laurian Duverna
27 august 2012