Ţi-am spus, Isuse!…
Ţi-am spus, Isuse!…
Ţi-am spus Isuse ruga mea
Dorinţa-n sufletu-mi pustiu,
Ce frământat, e de durerea
Ce n-aş vrea, să o mai ştiu!
Sub ţinerea-i cea nemiloasă
Mă simt şi zlab şi-mpovărat,
Căci zi de zi mult mă apasă
Cu boldul său de ne-ndurat.
Aş vrea, ca să mă izbăveşti
Din lanţul ce mă ţine strâns,
Şi puteri noi să-mi dăruieşti
Să trec uşor, suspin şi plâns.
Cât de scumpă, dezlegarea
Va fi şi-n sufletu-mi pustiu!
Şi cât de dulce, vindecarea
Să trăiesc, aş vrea s-o ştiu!
Să spun la toţi ce numai Ţie
În momentele îmbolnăvirii,
Ţi-am spus cu mare bucurie
Nutrind clipele-nsănătoşirii.
Să spun că glasul nevolnic
Mi-ai auzit şi mi-ai răspuns,
În timp ce cugetul statornic
Voinţei sfinte, a corespuns.
Şi să spun despre minunea
Prin îndurarea Ta cea mare,
Că ai raspuns la rugăciunea
Rostită-n ceas de cercetare.
Căci Doamne, nu vei urgisi
În lumea aceasta niciodată,
Pe-un suflet ce se va zdrobi
De Stânca Vieţii, încercată!
Flavius Laurian Duverna
